Impact frontal

Accident cu trei răniți, într-o curbă deosebit de periculoasă, între Șcheia și Ițcani

Cele două mașini s-au lovit frontal
Cele două mașini s-au lovit frontal

Trei persoane au fost rănite ușor în urma unui accident rutier petrecut ieri pe drumul comunal care leagă Șcheia de Ițcani, după ce un autoturism condus de o femeie a intrat pe contrasens, într-o curbă deosebit de periculoasă. Evenimentul rutier a avut loc ieri dimineață, în jurul orei 7.45, într-o curbă strânsă la dreapta, în zona de coborâre dinspre Șcheia, înainte de benzinăria Lukoil.
Din datele preliminare de anchetă ale polițiștilor rutieri rezultă că Elena Alina C., în vârstă de 31 de ani, din Șcheia, aflată la volanul unui autoturism VW, nu a adaptat viteza în curba deosebit de periculoasă la dreapta, cauză din care mașina a ajuns pe sensul opus de mers, dinspre Ițcani, de unde venea un autoturism marca Dacia Logan, condus regulamentar de un bărbat din Salcea, Mugurel U., în vârstă de 45 de ani. În urma impactului frontal dintre cele două autoturisme, ambii șoferi, plus un pasager din Logan, au acuzat leziuni. Ambulanțele SMURD și de la Serviciul Județean de Ambulanță i-au preluat pe cei trei răniți, care au fost transportați la Spitalul Județean Suceava.
Din primele investigații medicale a rezultat că cei trei nu au suferit leziuni grave.
Polițiștii au reușit să-i verifice pe ambii conducători auto cu etilotestul, rezultând că nu au consumat alcool.
Curba în care s-a produs accidentul de ieri este cunoscută ca foarte periculoasă. De nenumărate ori, șoferii care circulă dinspre Șcheia au pierdut controlul asupra volanului în curba periculoasă la dreapta, intrând pe contrasens, în alte mașini, ori ajungând în gardul de peste drum, în afara carosabilului.

Recomandări

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat