Accident cu trei răniți, după ce un șofer nu a păstrat distanța în mers

La o trecere la nivel cu calea ferată, un șofer nu a păstrat distanța în mers față de mașina din fața sa și a intrat în coliziune cu aceasta, el și două pasagere din autoturismul său ajungând la spital.
Marți, la ora 10.00, pe DN 17, în afara orașului Gura Humorului, un tânăr de 25 de ani, din comuna Păltinoasa, în timp ce conducea autoturismul, din cauza nepăstrării unei distanțe suficiente în mers, a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul condus de un bărbat de 46 de ani, din municipiul Suceava, oprit în coloană la trecerea la nivel cu cale ferată.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto vinovat de producerea accidentului, ce necesită 11-13 zile de îngrijiri medicale, și a pasagerilor din autoturismul condus de acesta, o tânără de 18 ani, din comuna Păltinoasa, ce necesită 15-17 zile de îngrijirii medicale, și o femeie de 74 de ani, din comuna Păltinoasa, ce necesită 5-7 zile de îngrijirii medicale.
„Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon are leziuni interne grave și a fost transferată cu elicopterul la Iași

Tânărul băut implicat în accidentul în care a murit un alt tânăr, la Soloneț, externat din spital și reținut în arest de polițiști

Primarul din Moara îi îndeamnă pe consăteni să doneze sânge pentru un motociclist grav rănit într-un accident