Neatenție în trafic

Accident cu trei mașini implicate, la Gura Humorului

Un accident în care au fost implicate nu mai puțin de trei autoturisme a avut loc marți seară pe raza orașului Gura Humorului, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
În jurul orei 19.00, un tânăr în vârstă de 29 de ani, din comuna Moldovița, Ionuț P., se afla la volanul unui Audi A6, pe strada Ștefan cel Mare. Din cauza faptului că nu a păstrat o distanță corespunzătoare în mers față de un autovehicul din fața sa, care a oprit pentru a vira la stânga pe o altă stradă, a intrat în coliziune față-spate cu acesta. La volanul mașinii lovite din spate, un VW Passat, era un bărbat în vârstă de 45 de ani, cu reședința în Suedia. Autoturismul acestuia a fost proiectat din impact într-un alt autoturism din fața sa, un Land Rover, condus de un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Germania, care, de asemenea, oprise pentru a vira la stânga. Pe lângă avarierea celor trei autoturisme, o pasageră din cel de-al doilea autoturism a fost accidentată, însă nu a suferit leziuni grave.
Șoferul vinovat s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală.

Recomandări

Minora accidentată de un șofer cu ochii în telefon, leziuni interne grave și transfer cu elicopterul la Iași

Polițiștii au indicii că vârstnicului mort după ce a intrat cu mașina în peretele unei case i s-a făcut rău la volan

Un tractorist beat și fără permis, trimis în arest la aproape o lună după ce a provocat un accident cu un rănit