Accident cu doi răniți, după ce un șofer a derapat și a intrat pe contrasens

O femie în vârstă de 60 de ani și un copil de nici 2 ani au fost răniți în urma unui accident rutier petrecut sâmbătă dimineață, în jurul orei 10.15, pe DN 2, între Cumpărătura și Bunești.
Conform anchetei poliției rutiere, Cezar Ș., un șofer din Fălticeni, aflat la volanul unui autoturism Renault, care circula spre Suceava, a pierdut controlul asupra volanului într-o curbă, derapând și lovind un autoturism VW Passat, condus regulamentar din sens opus de un alt șofer din Fălticeni, Dănuț M.
În urma impactului, o femeie în vârstă de 60 de ani, Adriana Ș., pasageră pe scaunul din dreapta în Renault, a rămas încarcerată, fiind extrasă din mașină de un echipaj de Descarcerare al Detașamentului de pompieri Suceava. Femeia a fost transportată la Spitalul Județean, unde a ajuns și copilul de nici 2 ani, care se afla în mașina care se deplasa regulamentar, pe bancheta din spate, într-un scaun special pentru copii.
Conform primelor investigații medicale cei doi nu au fost răniți grav, având leziuni care necesită până în zece zile de îngrijiri medicale.

Cele două mașini implicate în accident
Cele două mașini implicate în accident
Una dintre mașinile implicate în accident
Una dintre mașinile implicate în accident
Una dintre mașinile implicate în accident
Una dintre mașinile implicate în accident
Accident cu doi răniți, după ce un șofer a derapat și a intrat pe contrasens
Accident cu doi răniți, după ce un șofer a derapat și a intrat pe contrasens

Recomandări

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

Închisoare pentru un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit. Daune mici acordate pentru victima care a fost la un pas de moarte

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina

Directorul APIA Suceava a intrat cu mașina de serviciu pe contrasens și a provocat un accident. Nu a vrut să sufle în etilotest

Directorul APIA Suceava a intrat cu mașina de serviciu pe contrasens și a provocat un accident - Foto Facebook Suceava Virală