Pe E 85

Accident cu cinci răniți, după ce o mașină a lovit o căruță și a intrat pe contrasens

Cinci oameni au fost răniți după coliziunea violentă dintre două mașini, totul plecând de la o depășire neglijentă a unuia dintre șoferi. Accidentul s-a petrecut joi, în jurul orei 18.20, pe E 85, în apropiere de Pătrăuți.
Din ancheta preliminară a polițiștilor rutieri rezultă că Ioan R., în vârstă de 28 de ani, din municipiul Suceava, aflat la volanul unui autoturism marca Audi, a intrat în depășirea unei căruțe fără a se asigura suficient, după care, încercând să revină pe sensul său de mers, șoferul a acroșat cu autoturismul vehiculul de tracțiune animală, iar apoi a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu un alt Audi condus de Doru G., în vârstă de 46 de ani, din comuna Iaslovăț.
În urma impactului au suferit leziuni cei doi conducători auto și trei pasageri din autoturismul care a intrat pe contrasens. Toate cele cinci victime au fost diagnosticate cu traumatisme care nu le pun viața în pericol.
Căruța lovită de autoturism a fost distrusă, însă din fericire cel care o conducea, un minor în vârstă de 16 ani, din Pătrăuți, a scăpat fără leziuni.
Ambii conducători auto și minorul care conducea căruța au fost verificați cu etilotestul, rezultând că nu au consumat alcool.
Poliția continuă ancheta pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

Recomandări

A vrut să întoarcă mașina fără a se asigura și a provocat un accident cu trei victime, printre care și un copil de doar un an

Un șofer căruia i s-a făcut rău și un biciclist au ajuns la spital după un accident în care au fost implicate trei autoturisme

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de circa șapte metri în albia râului Suceava

Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava
Un agent al Poliției de Frontieră a zburat cu mașina de la o înălțime de peste patru metri în albia râului Suceava