INIȚIATIVĂ

Academia de Rugby, la Suceava și Gura Humorului

Astăzi și mâine, managerul Academiei de Rugby, Robert Antonin și antrenorul federal, Daniel Mitrea vor fi prezenți în Gura Humorului și Suceava, această vizită făcând parte din programul de vară al Academiei, ce cuprinde mai multe centre rugbystice din țară. Alături de președintele FRR, George Straton, cei doi vor participa astăzi, începând cu orele 10.00, în Gura Humorului, la cea de-a șasea ediție a turneului memorial „Constantin Macovei”, rezervat copiilor cu vârste între 10 – 12 ani. La această competiție organizată timp de două zile de CSȘ Gura Humorului și Fundația Domus, ce vizează în principal dezvoltarea rugbyului la acest nivel și atragerea copiilor către acest sport vor fi prezente nu mai puțin de 16 echipe, din orașele Brașov, Iași, Bârlad, Pașcani, București, Suceava și Gura Humorului. În cea de-a doua zi a vizitei lor în zona Bucovinei, managerul Academiei, Robert Antonin și antrenorul federal, Daniel Mitrea vor ajunge la Suceava, acolo unde vor asista antrenamentele echipei locale, CSM Bucovina Suceava și vor face câteva cursuri teoretice cu antrenorii și jucătorii.

Recomandări

Guvernul declanșează exproprierile pentru centura Gura Humorului, cu despăgubiri de peste 5,5 milioane de lei

Atracțiile din Complexul de Agrement Ariniș au dus Gura Humorului în finala Destinația Anului 2026 la categoria „Joacă și Adrenalină”