Academia de Poliție neagă existența unei legături între diplomele false și instituția de învățământ



Conducerea Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din Capitală neagă existența unei legături între diplomele false și instituția de învățământ superior și susține că nu are cunoștință despre vreo percheziție la universitate pentru descoperirea unor posibile acte false de studiu. „Nu am fost informat despre nicio percheziție la universitate. Am fost îndrituit să declar că nu există nicio legătură între diplomele false și Academia de Poliție. Adică niciun student de la universitățile neacreditate, care au intrat în lichidare, nu a susținut licența la Academia de Poliție «Alexandru Iona Cuza»”, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, Ștefan Mitroi, director relații publice din Academia de Poliție.
Potrivit Parchetului Judecătoriei Sectorului 4, polițiștii de la Direcția de Investigare a Fraudelor din Inspectoratul General al Poliției Române au ridicat mai multe dosare de licență de la Universitatea „Hyperion” din București, Universitatea „Petrol și Gaze” din Ploiești, Facultatea Ecologică din București, Universitatea de Științe și Arte „Gheorghe Cristea”, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Universitate de Vest din Timișoara și Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”.
Acțiunea a avut ca scop ridicarea dosarelor depuse pentru susținerea examenului de licență de către prezumtivii absolvenți ai Universităților „Europa Ecor” și „Alexandru Ghica” din Alexandria.
Documentația ridicată va fi supusă expertizei judiciare, pentru stabilirea autenticității acesteia, potrivit Parchetului Judecătoriei Sectorului 4.
Mai mulți profesori de la Universitățile „Alexandru Ghica” și „Europa Ecor” din Alexandria sunt cercetați pentru eliberarea a 15.000 de diplome și foi matricole false. Potrivit polițiștilor, dosarele de absolvire erau întocmite în numai câteva săptămâni, în domeniul economic, petrol și gaze. Universitățile se aflau în proces de lichidare din 2001.
Coordonatorul rețelei de falsificatori este Mina Silviu Dobronauțeanu, fondatorul și rectorul universităților „Alexandru Ghica” și „Europa Ecor” din Alexandria.
Alte două persoane, Liviu Ionuț Dencu, din Alexandria, și Marian Vătăman, din București, se ocupau de falsificarea actelor din dosar. Falsificatorii aveau ștampile cu timbrul sec al Ministerului Educației și Cercetării, fiind identice cu cele ale diverselor licee din țară. O altă persoană, Mihaela Cristina Vătăman, completa documentele falsificate, iar Ion Părvuțoiu, fost colaborator al ASE București, se ocupa de depunerea dosarelor falsificate pentru susținerea examenelor de licență.
Un dosar falsificat costa între 3.000 și 3.500 de euro. În plus, Mihaela Cristina Vătăman se prezenta la examenele de licență pentru persoanele care nu doreau să le susțină, fapt pentru care cerea 600 de euro.
Cu actele falsificate de această grupare, candidații susțineau examene de licență la universități acreditate din București și din țară, precum „Hyperion”, Universitatea „Petrol și Gaze” din Ploiești, Facultatea Ecologică București, Universitatea „Gheorghe Cristea” sau Universitatea „Valahia” din Târgoviște.
În 11 martie, ofițeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor – Sectorul 4 Poliție au dispus începerea urmăririi penale in rem pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea, falsificarea instrumentelor oficiale, folosirea instrumentelor oficiale false, iar în aceeași zi au fost obținute de la Judecătoria Sectorului 4 patru autorizații de percheziție în sectoarele 4 și 6.
Corpul de Control al Ministerului Educației a demarat, în urmă cu două săptămâni, o anchetă în cazul celor cinci persoane, între care și doi foști profesori universitari, suspectate că au eliberat diplome false și foi matricole.
Ministerul Educației Cercetării și Inovării (MECI) s-a autosesizat în cazul diplomelor false, după articolele apărute în media, iar două echipe de control verifică simultan cele cinci universități unde au fost organizate examenele de licență pentru studenții proveniți de la cele două instituții de învățământ superior neacreditate, universitățile „Alexandru Ghica” și „Europa Ecor” din Alexandria.
Verificările au vizat dosarele de înscriere la licență, respectiv diplomele de bacalaureat, copiile după catele de iedntitate, certificatele de naștere și file matricole.