Social

Abandonați de mamă, fără tată, doi frați au ajuns în grija statului

Abandonați de mamă, fără tată, doi frați au ajuns în grija statului. Cei doi copii, în vârstă de 4 și 8 ani, s-au aflat până recent în grija bunicilor paterni, după moartea tatălui și abandonul mamei, care a plecat în străinătate și nu a mai ținut legătura cu copiii.
Tatăl copiilor a decedat în urmă cu un an, iar copiii au fost crescuți și îngrijiți până în acest moment de bunicii paterni. Directorul executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Margareta Isăilă, ne-a spus că „bunicii copiilor sunt în vârstă, au probleme de sănătate și nici financiar nu mai fac față nevoilor copiilor, cu atât mai mult cu cât nici mama lor nu-i sprijinea material. În aceste condiții, bunicii au fost nevoiți să apeleze la autoritatea locală și la instituția noastră, solicitând ajutorul prin luarea unei măsuri de protecție pentru nepoții lor, întrucât nu se mai descurcă în procesul de creștere și îngrijire a copiilor. Având în vedere că alte rude care să se ocupe de acești minori nu au fost identificate, copiii sunt în prezent în sistemul nostru de protecție”.
Un alt caz în care reprezentanții Protecției Copilului au intervenit a fost cel în care în urma evaluării situației unui copil ai cărui frați deja se aflau în sistemul de protecție a copilului, s-a constatat că și acesta se afla în situație de risc, motiv pentru care a fost preluat din comunitate și dus în Centrul de primire minori în regim de urgență Suceava. Margareta Isăilă a declarat că minorul era fără supraveghere din partea părinților, nu era îngrijit și trăia mai mult din mila vecinilor. „A fost contactată mama minorului, care a declarat că este de acord ca acesta să ajungă în sistemul nostru de protecție, fiind conștientă de faptul că ea nu are posibilitatea de a-i oferi cele necesare pentru a-i asigura o dezvoltare normală”, a completat șefa Protecției Copilului Suceava.

Recomandări

Vizită de suflet la Parohia Berchișești: 60 de pelerini de la București, însoțiți de pr. Vasile Ioana, în mijlocul comunității noastre

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”