Furt

A rămas fără tabletă, după ce a uitat-o pe cupola mașinii



Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Suceava, a reclamat la poliție că persoane necunoscute i-au furat o tabletă, bunul fiind sustras de pe cupola autoturismului păgubitului. Fapta a fost sesizată sâmbăta trecută, în jurul orei 16.00.
Păgubitul a relatat că și-a parcat autoturismul, un VW Passat, pe strada Aleea Jupiter din municipiul Suceava, în fața blocului unde locuiesc părinții săi și a început să descarce mai multe bagaje, pe care le-a transportat în apartamentul părinților. Ajuns la etajul trei al blocului, în casa părinților, bărbatul a realizat că a uitat tableta pe cupola autoturismului. S-a întors imediat după aceasta, dar nu a mai găsit-o.
„În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști din cadrul din cadrul Biroului Investigații Criminale pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al Poliției.
Prejudiciul a fost estimat la 800 de lei.



Recomandări

Polițiștii au indicii că vârstnicului mort după ce a intrat cu mașina în peretele unei case i s-a făcut rău la volan

Polițiștii au indicii că vârstnicului mort după ce a intrat cu mașina în peretele unei case i s-a făcut rău la volan
Polițiștii au indicii că vârstnicului mort după ce a intrat cu mașina în peretele unei case i s-a făcut rău la volan

Continuă să apară cazuri de suceveni care își dau seama că au fost înșelați cu polițele RCA. Țepele sunt de ordinul sutelor de mii de lei