Forțare

A provocat un accident cu doi răniți după ce a făcut o depășire în curbă

Accidentul de la Poieni Solca
Accidentul de la Poieni Solca

Un tânăr șofer în vârstă de 19 ani, care a făcut o depășire forate imprudentă, a provocat accidentul produs marți după-amiază pe DN 2E, la Poieni Solca. Victimele lui au fost doi tineri dintr-un autoturism Dacia Logan condus regulamentar.
Din cercetările preliminare ale poliției rezultă că un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Cacica, în timp ce conducea un VW Bora, pe DN 2E, având direcția dinspre Solca și Cacica, ajuns pe un sector de drum în curbă, s-a angajat în depășirea unui autoturism care rula în fața sa, în ciuda liniei continue, moment în care a intrat în coliziune frontală cu un autoturism Dacia condus regulamentar de un tânăr în vârstă de 30 de ani, din comuna Vicovu de Jos.
În urma impactului, cei doi ocupanți ai Daciei au fost răniți, unul fiind găsit încarcerat de pompierii militari.
Conducătorul auto al Daciei și pasagerul în vârstă de 35 de ani au fost transportați cu ambulanțele la Spitalul Județean Suceava, primele investigații arătând că au leziuni ușoare.
Cei doi șoferi implicați în accident au putut fi verificați cu etilotestul, rezultând că nu erau băuți.
Polițiștii au deschis dosar penal privind infracțiunea de vătămare corporală din culpă, iar vinovăția producerii accidentului este destul de clară – nerespectarea regulilor privind depășirea.

Recomandări

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

Ofițerul ISU rănit grav într-un accident la Fălticeni are o evoluție medicală bună, cu recuperare neurologică, și va reveni la Suceava