“Musafiri”

A plecat în pelerinaj la mănăstiri, iar la întoarcere și-a găsit casa spartă de hoți

O femeie în vârstă de 68 de ani din comuna Mănăstirea Humorului a reclamat luni seară la poliție faptul că și-a găsit casa spartă de hoți, fiindu-i furată o sumă de bani, în timp ce ea se afla plecată din localitate.
Aurelia A. a povestit că a plecat de la domiciliu în cursul zilei de sâmbătă, într-un pelerinaj la mai multe mănăstiri din țară, și s-a întors luni seară, când și-a dat seama că a avut „musafiri”.
Hoții au scotocit prin casă, au răvășit mai multe lucruri, iar dintr-un dulap din lemn au sustras economiile proprietarei, reprezentând suma de 1.000 de lei.
Din cercetările poliției, hoții au pătruns în casă pe un geam termopan, la care nu s-au găsit urme de forțare, bănuindu-se că a fost uitat deschis de proprietară.
Polițiștii au întocmit un dosar penal în care continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, încercând să dea de urma autorilor și să recupereze prejudiciul.

Recomandări

Polițiștii au indicii că vârstnicului mort după ce a intrat cu mașina în peretele unei case i s-a făcut rău la volan

Nepot arestat după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Pușcărie cu executare pentru un sucevean care a incendiat de două ori casa unei femei și a omorât un câine

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

Pedeapsă majorată pentru un bărbat găsit vinovat pentru că și-a violat în mod repetat fiica, de când aceasta avea 12 ani