Accident

A intrat cu mașina în librărie

Polițiștii încearcă să dea de urma șoferului care a intrat cu mașina într-o librărie din municipiul Suceava, după care a dispărut de la fața locului. Ineditul accident s-a petrecut joi dimineață, în jurul orelor 08.35. La acea oră, persoane necunoscute aflate într-un autovehicul rămas neidentificat au lovit zidul sediului unei librării de pe strada Mihai Viteazu. În urma impactului, a fost spart un geam termopan și a fost fisurat peretele în care era încastrat acesta. Valoarea pagubelor a fost estimată la aproximativ 25 de milioane de lei vechi. Autorii accidentului, însă, au fugit de la fața locului, la scurt timp după producerea acestuia. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, „cercetările sunt continuate în vederea identificării autorilor și pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs fapta, urmând ca în funcție de rezultat să se dispună măsurile legale”.

Recomandări

Un individ care a păcălit suceveni cu zeci de mii de euro prin metoda ”accidentul”, depistat și aruncat după gratii

Un bărbat a fost lăsat fără 44.000 de euro după ce a ”uitat” să îi declare la trecerea frontierei
Un bărbat a fost lăsat fără 44.000 de euro după ce a ”uitat” să îi declare la trecerea frontierei

Polițiștii au indicii că vârstnicului mort după ce a intrat cu mașina în peretele unei case i s-a făcut rău la volan