Tânărul în vârstă de 22 de ani, din comuna Fundu Moldovei, care conducea un autoturism deși era băut și a accidentat mortal un adolescent în vârstă de 18 ani, după care a părăsit locul accidentului, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Pus sub acuzare pentru comiterea a trei infracțiuni, inculpatul, Sergiu Mihai Țâmpău, a fost mai întâi reținut pentru 24 de ore, marți după-amiază, iar ieri procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc l-a înaintat la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, cu propunere de arestare preventivă. Instanța a admis propunerea, emițând mandatul de arestare pentru 30 de zile. Decizia poate fi atacată cu apel la instanța superioară.
Decizia fatală de a reveni la volan
Din ancheta derulată în acest caz rezultă că tânărul care a provocat tragedia l-a lăsat inițial la volan pe un prieten, care nu era băut. Povestea tragică din acest caz începe duminică seară, în prima zi de Paște, când câțiva tineri din Fundu Moldovei au petrecut pe la casele mai multor prieteni, iar în jurul miezului nopții s-au pornit spre case, cu autoturismul VW Golf, aflat în proprietatea familiei tânărului care avea să provoace tragedia.
Din datele de anchetă adunate până acum rezultă că la volan s-a urcat inițial un alt tânăr, care nu consumase alcool. Cu aproximativ un kilometru înainte de locul în care s-a produs accidentul mortal Sergiu Mihai Țâmpău a insistat însă să revină la volanul mașinii sale. O decizie care i-a schimbat radical viața în rău, în timp ce pentru un alt tânăr a fost fatală.
Alcoolemie mare în sânge
Beat și fără experiență, șoferul în vârstă de 22 de ani nu a putut stăpâni mașina pe o porțiune de drum prevăzută cu zone succesive de urcare și coborâre. Din ancheta poliției rezultă că autoturismul VW circula pe contrasens în momentul în care l-a lovit în plin pe Marian Moroșan, un tânăr în vârstă de 18 ani, și el din Fundu Moldovei, care circula în aceeași direcție cu mașina, pe partea stângă a drumului. După impact, șoferul în vârstă de 22 de ani a mai rulat la volanul mașinii în jur de o sută de metri, după care a abandonat autoturismul și a fugit acasă. Ulterior, la audieri, acesta a declarat că a fugit din cauza fricii, temându-se de reacția familiei tânărului pe care l-a accidentat mortal.
În urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat că șoferul avea o concentrație de 0,60 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior, probele de sânge au indicat valori de 1,15 la mie, la prima probă, respectiv 1 la mie, la a doua probă.
Polițiștii au deschis dosar penal pe numele tânărului pentru nu mai puțin de trei infracțiuni: ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului și conducere sub influența băuturilor alcoolice.





