Șofer trimis în judecată

A accidentat un biciclist, a privit din mașină cum victima încearcă să se ridice, după care a fugit

Un bărbat din comuna Vatra Moldoviței a fost trimis în judecată după ce s-a urcat băut la volan, a dat cu mașina peste un biciclist și a fugit de la fața locului, au anunțat ieri, printr-un comunicat de presă, reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Fapta s-a petrecut pe 31 decembrie 2013, se arată în comunicat, inculpatul, Georgel Cristian Solcan, fiind dat pe mâna judecătorilor pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
Potrivit anchetatorilor, inculpatul a venit în acea zi din Germania, cu un microbuz în care era pasager. Pe drum a consumat alcool și și-a sunat fratele să-i aducă mașina la Vama, pentru a se deplasa cu autoturismul la domiciliu, după ce cobora din microbuz.
Când a ajuns la Vama, inculpatul și-a luat autoturismul și, deși consumase alcool, s-a urcat la volan, plecând spre Vatra Moldoviței. Pe raza satului Strâmtura, a dat cu mașina peste un biciclist care circula în aceeași direcție de mers.
„Inculpatul a oprit pentru puțin timp la locul faptei, dar fără să coboare de la volanul autoturismului, observând persoana rănită cum încerca să se ridice, după care și-a continuat deplasarea spre comuna Vatra Moldoviței, cu toate că în urma accidentului s-au produs avarii la janta roții dreapta față, anvelopa s-a dezumflat, iar inculpatul a circulat efectiv pe jantă”, se arată în documentele înaintate instanței de judecată.
Mașina implicată în accident, un Land Rover, a fost găsită abandonată la o distanță de 11 kilometri de locul producerii evenimentului rutier, polițiștii identificându-l și pe șofer la scurt timp, acestuia fiindu-i prelevate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei (prima probă 0,95 la mie, a doua probă 0,85).
Victima a suferit leziuni pentru care a necesitat 25-30 de zile de îngrijiri medicale.
Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, până la o decizie definitivă inculpatul beneficiind de prezumția de nevinovăție.

Recomandări

A vrut să întoarcă mașina fără a se asigura și a provocat un accident cu trei victime, printre care și un copil de doar un an

Ritm lent de judecare în procesul care îl privește pe autorul unui accident dramatic, petrecut exact acum un an

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri