Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 14 iun 2012 - Anul XVII, nr. 136 (5041)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Medicii cu peste 70% prescrieri electronice primesc bonus 100 de lei pe lună

Joi, 14 Iunie 2012 (18:53:03)

Medicii cu peste 70% prescrieri electronice, începând cu 1 iulie, vor primi lunar, numai în 2012, un bonus de 100 de lei, iar pentru eliberarea cardului de sănătate, cu datele completate, câte 5 lei pentru fiecare asigurat, potrivit unui proiect al CNAS de modificare a Contractului Cadru pe 2012.

Proiectul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) de modificare a Contractului Cadru privind acordarea asistenţei medicale în 2012, postat pe site-ul instituţiei, vizează, printre altele, introducerea prescripţiei electronice la 1 iulie, acordarea unor bonusuri celor care utilizează acest sistem, modificarea sumelor acordate spitalelor pentru fiecare caz rezolvat şi indicele de complexitate a cazurilor, la contractarea de servicii, dar şi modificarea sumelor acordate asistenţei medicale primare.

Astfel, potrivit proiectului, suma cuvenită pentru serviciile a căror plată se realizează prin tarif pe serviciu exprimat în lei se acordă numai pentru semestrul II al anului 2012, după cum urmează: un medic cu listă proprie de asiguraţi care are mai mult de 70% reţete electronice din numărul total al prescripţiilor medicale recomandate în cadrul unei luni primeşte 100 de lei pe lună; pentru prescripţii electronice reprezentând între 50% şi 70% din numărul total al prescripţiilor medicale recomandate în cadrul unei luni se acordă 50 de lei pe lună, iar pentru eliberarea cardului naţional de sănătate, cu completarea datelor medicale, se acordă câte cinci lei pentru fiecare asigurat.

Acelaşi proiect prevede că medicamentele şi, după caz, unele materiale sanitare prescrise trebuie să fie în concordanţă cu diagnosticul stabilit.

Pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală şi, după caz, pentru unele materiale sanitare, dacă din motive justificate nu poate fi utilizată prescrierea electronică, prescripţia medicală se completează, folosind formularul cu regim special aprobat prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui CNAS, în trei exemplare, dintre care un exemplar rămâne în carnet la medicul de familie şi celelalte două se înmânează asiguratului, în vederea prezentării acestuia la o farmacie aflată în relaţii contractuale cu casa de asigurări de sănătate, pentru eliberarea medicamentelor, respectiv a materialelor sanitare prescrise. Pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală prescrise în baza scrisorii medicale primite de la medicul de medicina muncii, se va completa prescripţie medicală distinctă, se precizează în proiect.

Proiectul prevede, de asemenea, că medicii de familie au dreptul să încaseze contravaloarea serviciilor medicale la cerere, inclusiv pentru situaţiile programabile, pentru serviciile medicale prevăzute în pachetul de servicii medicale de bază, dacă asiguratul solicită efectuarea serviciilor respective înaintea datei programate. În aceste situaţii, medicii de familie pot elibera bilete de trimitere sau prescripţii medicale utilizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi decontate de casele de asigurări de sănătate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, situaţie în care medicii raportează în format electronic la casa de asigurări de sănătate, la aceeaşi dată prevăzută în contract pentru raportarea activităţii lunare, un borderou centralizator cuprinzând CNP-ul, numărul şi seria chitanţei prin care s-a încasat contravaloarea serviciului medical, numărul curent cu care este înregistrată consultaţia în registrul de consultaţii, numărul şi seria biletului de trimitere/prescripţiei medicale.

În proiect se menţionează şi că valoarea punctului "per capita", unică pe ţară, este în valoare de trei lei, valabilă pentru semestrul I al anului 2012. Începând cu luna iulie a anului 2012, valoarea punctului "per capita", unică pe ţară, este în valoare de 3,5 lei.

Valoarea minimă garantată a unui punct pentru plata pe serviciu medical este unică pe ţară şi este în valoare de 1,8 lei, valabilă pentru semestrul I al anului 2012. Începând cu luna iulie a anului
2012, valoarea minimă garantată a unui punct pentru plata pe serviciu medical, unică pe ţară, este în valoare de 1,9 lei.

În cazul medicilor care refuză nejustificat să prescrie în sistem electronic, casele de asigurări de sănătate recuperează de la aceştia contravaloarea serviciilor medicale recomandate/medicamentelor cu şi fără contribuţie personală prescrise.

Conform declaraţiilor reprezentanţilor CNAS, sistemul de prescriere a reţetei electronice va putea fi implementat începând cu 1 iulie. Timp de o lună de zile sistemul va fi testat din punct de vedere tehnic, iar până la sfârşitul anului, noul sistem va fi utilizat în paralel cu cel actual.

Reţeta electronică trebuia să fie introdusă din 1 iunie, însă din cauza unor disfuncţionalităţi în sistem, implementarea acesteia a fost amânată.

Potrivit reprezentanţilor SIVECO, sistemul CNAS pentru reţeta electronică a fost testat pentru 10.000 de conectări pe secundă, ceea ce înseamnă, teoretic, 1,5 milioane de reţete pe zi, în condiţiile în care, potrivit datelor din Sistemul Informatic Unic Integrat, în România se eliberează, lunar, 3-3,5 milioane de reţete.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Medicii cu peste 70% prescrieri electronice primesc bonus 100 de lei pe lună.
 Vizualizări articol: 522 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Medicii cu peste 70% prescrieri electronice primesc bonus 100 de lei pe lună0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei