Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 13 oct 2011 - Anul XVI, nr. 242 (4840)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Neurochirurg: Am vorbit continuu cu familia lui Hardy în SUA, mi-au spus:"Faceţi tot ce e posibil"

Joi, 13 Octombrie 2011 (15:13:28)

Neurochirurgul Sorin Crăciunaş de la Spitalul "Bagdasar-Arseni", care l-a tratat şi operat pe Hardy Chauncey, a ţinut permanent legătura cu familia din SUA a acestuia, de la internare până la deces, pe telefonul medicului fiind înregistrate 30-40 de apeluri cu SUA şi cu ambasada de la Bucureşti.

"Nu am recurs la niciun gest înainte de a lua legătura cu familia din SUA. Am obţinut numărul de la managerul clubului. Am vorbit chiar şi cu prietena sa. I-am sunat şi m-au sunat continuu", a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, Sorin Crăciunaş, medicul care l-a îngrijit, tratat şi operat pe pacient.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului "Bagdasar - Arseni", medicul Florian Bica, a explicat filmul evenimentelor de la internarea pacientului în spital.

Astfel, sportivul american a fost adus la sital la ora 10.10 cu ambulanţă din Giurgiu, a fost supus unor investigaţii medicale printre care şi tomografie. La ora 12.07 s-a decis internarea pacientului în Secţia neurochirurgie, dar au continuat investigaţiile preliminare. La ora 14.00, sportivul a fost internat la Secţia terapie intensivă neurochirurgie.

Hardy Chauncey a fost monitorizat continuu în terapie intensivă, el respira spontan şi era somnolent.

Cu cinci minute înainte de a i se face a doua investigaţie la computerul tomograf, la ora 17.25, sportivul a făcut stop respirator, fiind intubat şi dus în sala de operaţie, zece minute mai târziu, după ce a fost intubat.

Între orele 17.45 şi 18.45, a avut loc intervenţia chirurgicală, timp în care americanul mai face un stop cardiac.

Al treilea stop cardiac îl face după ce a ieşit din sala de operaţie, respectiv la 19.10, la ora 19.40 fiind declarat decesul, a spus purtătorul de cuvânt.

La rândul său, medicul neorochirurg a spus că pacientul avea o leziune frontală vizibilă cu hematom consistent în interiorul creierului, dar şi alte leziuni în alte arii ale creierului, în evoluţie neconsistente.

Medicul a menţionat că ar fi fost foarte uşor să facă o intervenţie pentru a scoate imediat sângele din creier imediat ce baschetbalistul a fost adus la spital, dar situaţia se putea agrava neurologic şi apoi ar fi fost obligat să-i deschidă craniul de mai multe ori. "Am lăsat să treacă un timp în care să evolueze şi alte leziuni astfel încât să fie supus unei singure intervenţii", a mai spus medicul.

Potrivit acestuia, hematomul frontal avea dimensiunea unei nuci, celelalte fiind de dimensiunea unei cireşe.

"Am avut legătura cu familia din SUA şi am explicat continuu care este starea pacientului. Iniţial i-am informat că a fost adus la spital şi în ce stare se află. Le-am spus, de asemenea, intenţia mea de a-l opera. Am obţinut consimţământul lor ferm. M-a sunat chiar şi prietena lui. I-am dat toate informaţiile despre starea pacientului. Vorbeam aproape la 10 minute. Înainte să intru în sală i-am sunat din nou, mi s-a spus: «Faceţi tot ce este posibil pentru copilul meu». Tot eu am fost acela care am anunţat decesul. Am avut 30 - 40 de apeluri cu SUA, am fost contactat şi de Ambasada SUA la Bucureşti", a explicat medicul.

Doctorul Sorin Crăciunaş a lucarat doi ani în SUA în cercetare şi unul în Canada în neurochirurgie.

Subsecretarul de stat Raed Arafat a declarat, miercuri, că în legătură cu modul în care a fost tratat Hardy Chauncey în Spitalul "Bagdasar Arseni", raportul unităţii sanitare trebuie coroborat cu cel medico-legal, precizând că probabil va fi o situaţie care vizează mai mult Colegiul Medicilor.

"În cazul Spitalului «Bagdasar-Arseni» (unde baschetbalistul Hardy Chauncey a decedat în urma operaţiei la care a fost supus, n.r.) trebuie să aşteptăm raportul medico-legal. Pentru început au fost prezentate numai câteva rezultate, dar sunt aşteptate şi alte analize", a spus subsecretarul de stat din Ministerul Sănătăţii.

Raed Arafat a precizat că în acest moment situaţia de la Spitalul "Bagdasar-Arseni" din Capitală pare să ţină mai mult de Colegiul Medicilor.

"Nu vreau să discutăm despre ceea ce s-a întâmplat la Spitalul «Bagdasar-Arseni» înainte să avem toate datele. Să aşteptăm rezultatele finale", a subliniat subsecretarul de stat.

El a precizat însă că orice întârziere în transfer sau în acordarea îngrijirii medicale de specialitate într-un caz grav poate însemna "deteriorarea stării pacientului sau, mai mult, agravarea stării acestuia".

Baschetbalistul american Hardy Chauncey (23 de ani) de la CSS Giurgiu a murit, duminică, la scurt timp după ce a fost operat la Spitalul "Bagdasar-Arseni" din Bucureşti, unde a fost adus în urma unei agresiuni petrecute într-un local din Giurgiu, la câteva ore de la câştigarea meciului cu Dinamo.  

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Neurochirurg: Am vorbit continuu cu familia lui Hardy în SUA, mi-au spus:"Faceţi tot ce e posibil".
 Vizualizări articol: 357 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Neurochirurg: Am vorbit continuu cu familia lui Hardy în SUA, mi-au spus:"Faceţi tot ce e posibil"0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei