Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 5 mar 2024 - Anul XXIX, nr. 53 (8582)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9753 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6364 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Flutur consideră că PSD-iștii trag în el din toate pozițiile deoarece se simt deranjați de faptul că „i-a prins la furat”

Marţi, 5 Martie 2024 (18:00:03)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

 

Președintele PNL Suceava și al Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, s-a dezlănțuit la adresa social-democraților suceveni, după ce parlamentarii PSD de Suceava l-au acuzat că dă dovadă de demagogie și ipocrizie atunci când vorbește public despre problema racolărilor de primari. Gheorghe Flutur a transmis, marți, că cei de la PSD Suceava au ajuns „să tragă în el din toate pozițiile” deoarece sunt deranjați de faptul că „i-a prins la furat”, dar și pentru că le pare rău că nu mai sunt la conducerea județului Suceava.

„Am un mesaj pentru suceveni. De ce trage PSD din toate pozițiile în mine? Și face asta de 20 de ani. Răspunsul este unul singur: le pare rău după acest județ, vacă de muls pentru ei și pentru prietenii lor de la București. Am tăcut acești ani, nu am răspuns pentru că suntem într-o coaliție, am susținut stabilitatea politică și pentru a aduce fonduri în județul Suceava, dar nu se mai poate! În timp ce eu sunt la București, la masa negocierilor, ca un lider de bază, PSD îmi bagă mâna în buzunar și bagă mâna în buzunarul partidului. Cohorte de parlamentari PSD umblă la primăriile liberale să-i convingă pe primarii noștri să treacă la ei, promițându-le proiecte și că va fi mai bine. În aceste zile au fost la toate primăriile liberale. <Avem ordin de sus să vă luăm la noi!> Să vă fie rușine, pesediștilor! Asta ați făcut o viață întreagă”, a transmis Flutur.

El a adăugat că, în ultimii patru ani, ca președinte al Consiliului Județean Suceava s-a purtat corect și echidistant cu toți primarii, indiferent de culoarea politică. Președintele CJ Suceava spune că acest lucru este demonstrat prin modul în care a fost făcută repartizarea fondurilor de la bugetul județului. „Am fost echilibrat și nu cum ați fost voi când erați la putere și ați alocat 0 (zero) lei la liberali și toți banii la voi. Nu am cerut niciunui primar PSD să vină la noi. Nu m-am folosit de funcție! Nu port instituțiile deconcentrate după mine în ședințe de campanie electorală. În schimb, voi pe toate acestea le faceți. De ce nu are curaj liderul vostru, Ioan Stan, să candideze cu mine la CJ Suceava? Este un fricos și un laș! Nu are ce să spună după 6 (șase) mandate de parlamentar. În schimb lucrează din umbră și principalul lui program de guvernare este furtul, furtul de primari”, a mai declarat Gheorghe Flutur.

 

Gheorghe Flutur către PSD: „Demnitatea este cea care mă caracterizează și dacă vă simțiți deranjați că v-am prins la furat, opriți-vă!”

 

Președintele CJ Suceava a subliniat că nu a răspuns până acum atacurilor celor de la PSD deoarece săptămânal face naveta la București pentru a aduce bani pentru județul Suceava. „Dar promit că mă întorc acasă și îmi fac timp să explic sucevenilor adevărată față a voastră, pesediștilor! Eu am fost omul care a adus în județul Suceava peste 260 milioane de euro pentru gaz metan în 59 de primării prin Programul Anghel Saligny pe care l-am susținut. Voi ați îngropat județul Suceava cu Programul Utilități și Mediu, făcut cu o firmă rusească, pentru care sucevenii plătesc rate 30 de ani pentru 150 milioane de euro și nu ați tras nicăieri gaz metan.

Eu am fost omul care a adus în județul Suceava pentru rețele apă-canal peste o jumătate de miliard de euro. Voi ați adus apa prin cădere și tot prin cădere ați condus și județul ani de zile. Am fost omul care a adus fonduri pentru A7 și am finalizat proiectul până la Siret. Voi l-ați oprit la Pașcani cu ministrul vostru pesedist. Eu am adus bani pentru centura ocolitoare a Sucevei și Rădăuților. Voi le-ați blocat timp de 6-7 ani”, a declarat președintele CJ Suceava.

El a precizat că până la venirea lui la conducerea județului, Bucovina era cunoscută doar de demnitarii de la București, „la chiolhanurile de la cabanele de vânătoare și atâta tot”. „Eu am reușit să pun Bucovina pe harta lumii. Aduc aminte opiniei publice de teroarea pe care ați instituit-o în instituțiile publice, până la femeia de serviciu, și acum plimbați directorii de deconcentrate, numiți politic de voi, să vă facă campanie electorală. Eu am încurajat independența instituțiilor publice față de politic și depolitizarea acestora, iar oamenii știu acest lucru. Spitalul Județean Suceava era o ruină și o zonă a groazei până l-am preluat și am alocat fonduri pentru modernizarea lui. Acum voi vă faceți poze și vă lăudați cu el. Sunteți penibili! Faceți poze cu tot ceea ce nu vă aparține, unde ați fost frânari, crezând că veți păcăli populația.

Nu aveți maturitatea politica să acceptați o competiție onestă și pe bază de fapte. Mi-ați atacat familia în ultimul hal, mi-ați lăsat soția șomeră (Dumnezeu să o ierte!), mi-ați făcut armaghedoane și dosare politice ca să mă terminați, mi-ați căutat clone ca să păcăliți populația la votul uninominal cu o persoană cu același nume ca al meu.

Mi-ar trebui emisiuni de zeci de ore ca să vorbesc despre șicanele pe care mi le-ați făcut, iar acum văd că șicanați sucevenii.

Acum ce faceți? Furați primarii ca să puteți conduce? Voi explica asta cu voce tare în primul rând sucevenilor și va garantez că nu vă veți simți deloc bine. Sunt un om puternic și mă lupt pentru județul nostru. Demnitatea este cea care mă caracterizează și dacă vă simțiți deranjați că v-am prins la furat, opriți-vă!”, a încheiat Gheorghe Flutur.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Flutur consideră că PSD-iștii trag în el din toate pozițiile deoarece se simt deranjați de faptul că „i-a prins la furat”.
 Vizualizări articol: 686 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Flutur consideră că PSD-iștii trag în el din toate pozițiile deoarece se simt deranjați de faptul că „i-a prins la furat”0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei