Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 19 ian 2024 - Anul XXIX, nr. 14 (8543)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9756 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5772 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   4 imagini |   ø fişiere video

Poveștile de călătorie ale scriitoarei Doina Cernica, „un pilon important al culturii sucevene”, prezentate la Biblioteca Bucovinei

Vineri, 19 Ianuarie 2024 (13:52:09)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

 

Poveștile de călătorie ale scriitoarei Doina Cernica, „un pilon important al culturii sucevene”, au fost adunate în volumul „Cititoarea, călătoarea, povestitoarea” și prezentate, într-un cadru cordial, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, sala de Artă „Elena Greculesi”.

Evenimentul cultural de pe 18 ianuarie 2024 s-a desfășurat în prezența unui public numeros, scriitori, critici literari, profesori, oameni de cultură din Iași și din județul Suceava care au venit cu inima deschisă pentru a descoperi, împreună, din nou, scriitura plină de emoție a Doinei Cernica.

Moderatorul evenimentului, dr. Gheorghe Gabriel Cărăbuș, directorul Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, a felicitat-o pe autoare pentru volumul „mai mult decât consistent” pe care Editura TipoMoldova Iași l-a publicat recent. Prezent la eveniment, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă i-a oferit Doinei Cernica volumul „Ciprian Porumbescu. Jurnal 1879 Cernăuți – Stupca”. Profitând de prezența oaspeților din Iași, scriitorii Aurel Ștefanachi și Emilian Marcu, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă a propus ca, în viitor, în perioada 15 ianuarie – 15 iunie, să se „unească” județele Suceava, Iași, Botoșani, împreună cu Cernăuțiul, pentru a organiza evenimente culturale de amploare, evenimente care să elogieze mari personalități culturale din România, din Bucovina, să se creeze o solidaritate pentru marile personalități. 

 

·        „Doina Cernica are curajul, prin eleganță, prin pioșenie, să consemneze aproape tot ce se întâmplă”

Poveștile din cartea „Cititoarea, călătoarea, povestitoarea” semnată de Doina Cernica sunt decupate în majoritate din volumele „Rodos, ultima vară” (2011), „Cititoarea, călătoarea” (2014), „Privește și încearcă să vezi” (2019), „Hansel și Gretel în Pădurea Luminoasă” (2020), „Neaua ninge la Betleem” (2020), „În Castelul Vrăjitorului” (2023) și „Pe aripi de mori de vânt și de carte” (2024).

Directorul Editurii TipoMoldova Iași, Aurel Ștefanachi, a spus că în volumul semnat de Doina Cernica, „un pilon important în cultura suceveană”, autoarea ne îndeamnă să nu ne pierdem în nimicurile vieții, ci, dimpotrivă, „orice se vede, orice se aude, orice se știe să devină act de adaus sufletesc și ființial”.

Scriitorul Aurel Ștefanachi a mai adăugat că Doina Cernica are curajul, prin eleganță, prin pioșenie, să consemneze aproape tot ce se întâmplă, ceea ce nu e puțin lucru. În cartea „Cititoarea, călătoarea, povestitoarea”, spune Aurel Ștefanachi, nimic nu este în afara narațiunii, a poveștii. „Asta face Doina Cernica, vă dă o poveste a călătoriilor sale, a gândurilor sale, ceea ce este formidabil”.

Despre autoare și carte a vorbit și dr. Alis Niculică, care a apreciat că prin scrisul său, Doina Cernica aduce „o oază de normalitate, ne readuce în suflete lumina, după care fiecare dintre noi tânjește”.

Alis Niculică mai spune că prin cronicile culturale, prin volume de povești, de călătorie sau prin traducerile sale, Doina Cernica „ne reamintește că suntem oameni, că suntem creatori, că suntem pur și simplu minunații copii ai lui Dumnezeu. (...) <Cititoarea, călătoarea, povestitoarea> este o carte frumoasă, ce așteaptă să ne răsfețe intelectul”.  

 

·        „Cel mai frumos elogiu ce se poate aduce scrisului și cititorului”

Poveștile de călătorie ale scriitoarei Doina Cernica („În Roma, la San Pietro”, „De 400 de ani, Caravaggio”, „La Marea Galilee visând”, „Poveste de Crăciun cu Scrooge și Dickens”, „Privind Dunărea la Bratislava”, „Pe scara timpului”, „Din Chișinău, la Cernăuți și Alba Iulia”, „Vezuviul”, „Hania, o întâlnire târzie” etc.), adunate într-un volum „dens, echilibrat, bogat în idei”, sunt, „cu fiecare pagină, cel mai frumos elogiu ce se poate aduce scrisului și cititorului”, după cum a apreciat stavrofora Elena Simionovici, scriitoarea Voronețului, în Secvențele critice de la finalul cărții.  

Tot în Secvențe critice, scriitorul Alexandru Ovidiu Vintilă, președintele Societății Scriitorilor Bucovineni (SSB), aprecia că „<Simțământul înălțării> este cel trăit de autoare, și pe care ni-l induce cu abilitate și nouă, cititorilor ei. <Un glas mai presus de înțelegerea noastră> e ceea ce își dorește autoarea să ne transmită, pe cât de nedefinit, grăitor. În fond, volumul e și o deslușire a unui timp al mărturisirii, a mărturisirii despre frumusețe”.

 

·        „Doina Cernica, personalitate remarcabilă a Bucovinei”

Lectorul univ. dr. Gina Puică s-a aflat printre persoanele care au vorbit despre carte la momentul lansării, apreciind că „Doina Cernica, personalitate remarcabilă a Bucovinei, practică mai multe genuri: reportaje, povești, traduceri, dar pretutindeni în creația ei avem un stil recognoscibil, al ei propriu. Nu este ușor de descris acest stil al Doinei Cernica, pe care noi o să-l simțim foarte bine la lectură. Este un stil făcut dintr-o savantă cultivare a emoției, pe multiple paliere, niveluri, din atenția sa la multitudinea de detalii semnificative, cu o anumită manieră de a privi realitatea și din îmbinarea doar de Doina Cernica știută a explicitului, a datului cultural cu sugeratul. Eu nu cunosc alt scriitor, autor de reportaje care să sugereze atât de mult o mulțime de lucruri: dramatismul istoriei, dramatismul prezentului, sugerează lumi de adâncime, o adevărată metafizică. Este acest melanj unic în care aluzia, sugeratul sunt la ele acasă”. 

 

·        „Suntem invitați și provocați la un spectacol feeric, sinestezic”

Alături de Doina Cernica, la lansarea celui mai recent volum al ei s-a aflat și scriitoarea şi criticul literar Mihaela Grădinariu, care ne sugerează că odată ce deschidem cartea „Cititoarea, călătoarea, povestitoarea”, „suntem invitați și provocați la un spectacol feeric, sinestezic, împletind de-a valma impresiile vizuale cu cele cinetice, amprente olfactive cu simfonii de sunete sau tăceri adânci și mai ales cu portrete aparent doar schițate, ca niște eboșe, dar toate stând sub semnul unei binefăcătoare seninătăți și al unei clocotitoare bucurii de a trăi.”

Tot Mihaela Grădinariu este de părere că volumul „Cititoarea, călătoarea, povestitoarea” al Doinei Cernica „ne poartă de mână pe o hartă personală (...), ne poartă ca pe un covor fermecat din basme, de la pământ, terra ferma, la oceane, la țărmuri de mare, de la acele fruntarii la spațiile concentrice ale așezărilor omenești, orașe ori sate, cu un întreg cortegiu de zidiri vechi și noi”.

 

·        Călătoriile scriitoarei Doina Cernica, adevărate inițieri

Prezentă la numeroase evenimente culturale desfășurate la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Isabel Vintilă, critic literar și prozator, a venit de această dată pentru a vorbi despre călătoriile scriitoarei Doina Cernica, care sunt, în opinia ei, adevărate inițieri. „Cum altfel să pleci la drum decât cu gândul că trebuie să vezi, să auzi, să cunoști, să te lași transformat de oameni, de locuri, de cărți. Așadar, perspectiva din care autoarea a ales să își construiască volumul este una a înaltului, a spațiului deschis, nelimitat de convenții și granițe, unde cei valoroși își găsesc locul și sunt prețuiți, unde călătoria și inițierea sunt posibile”, a spus Isabel Vintilă.

Evenimentul de joi, 18 ianuarie 2024, a fost organizat de Biblioteca Bucovinei, Societatea Scriitorilor Bucovineni și Editura TipoMoldova Iași. Editura TipoMoldova Iași a prezentat publicului sucevean noi apariții editoriale.

Cu emoții, cu îmbrățișări, cu autografe, cu flori, cu povești de călătorie, întâlnirea de la Biblioteca Bucovinei a fost și un mod plăcut de a o sărbători pe scriitoarea Doina Cernica, care pe 31 ianuarie va împlini o frumoasă vârstă. Știm sigur că poveștile Doinei Cernica nu se opresc aici. Ea va continua să ne încânte cu scrisul ei inconfundabil, așa cum ne bucură cu prietenia ei sinceră. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Poveștile de călătorie ale scriitoarei Doina Cernica, „un pilon important al culturii sucevene”, prezentate la Biblioteca Bucovinei.
 Vizualizări articol: 560 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Poveștile de călătorie ale scriitoarei Doina Cernica, „un pilon important al culturii sucevene”, prezentate la Biblioteca Bucovinei0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei