Furt cu violență

Studentă atacată și tâlhărită în centrul Sucevei de un bărbat din Republica Moldova

Judiciariștii de la Biroul de Investigații Criminale au reușit să îl prindă pe autor
Judiciariștii de la Biroul de Investigații Criminale au reușit să îl prindă pe autor

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Republica Moldova, a fost arestat preventiv, ieri, de Judecătoria Suceava, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, un furt comis prin violență chiar în centrul municipiului Suceava.
Fapta a fost comisă sâmbăta trecută, pe 13 ianuarie.
Seara, în jurul orei 20.40, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată că o tânără a fost atacată de un bărbat în zona centrală a Sucevei, în spatele unui bloc.
S-a stabilit ulterior că victima este o tânără în vârstă de 21 de ani, din comuna suceveană Valea Moldovei, studentă la USV și chiriașă într-o locuință din zona centrală a Sucevei.
În acea seară, tânăra a plecat spre o prietenă, având în mână un telefon și o poșetă.
În timp ce ducea gunoiul la un punct de colectare deșeuri s-a intersectat cu un bărbat dubios, care a întrebat-o dacă știe pe ce stradă se află.
Fata i-a răspuns că se află pe strada Ciprian Porumbescu, iar în momentele următoare a fost îmbrâncită puternic. Atacatorul i-a smuls poșeta și a fugit printre blocuri, în direcția magazinului LeuSolo.
Atacatorul a găsit în poșetă suma de 135 de lei, chei și alte bunuri ale fetei.
Judiciariștii de la Biroul de Investigații Criminale al Poliției municipiului Suceava au demarat o anchetă complexă, care s-a derulat și în municipiul Suceava, dar și în Botoșani, unde existau date că a plecat autorul.
Andrei Parapir, în vârstă de 35 de ani, din raionul Călărași – Republica Moldova, a fost ridicat de la Botoșani, polițiștii suceveni punându-l sub acuzare pentru tâlhărie calificată.
Ieri, Judecătoria Suceava a admis propunerea procurorului de caz și a dispus arestarea inculpatului în vârstă de 35 de ani pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Păstorel, necunoscutul

Tinerii arestați pentru tâlhărie ar fi comis mai multe agresiuni în Suceava. Cel puțin o parte din cei bătuți erau momiți cu relații homosexuale

Patru tineri cu vârste între 17 și 19 ani, săltați pentru o tâlhărie în grup, în zona garajelor din spatele Primăriei Suceava

Casă în construcție, parțial distrusă de un incendiu. Bărbat cu atac de panică, scos din locuință de pompieri