Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 19 ian 2024 - Anul XXIX, nr. 14 (8543)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9756 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6134 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Acuzat de abuz în serviciu

Primar trimis în judecată în al doilea dosar, cel privind plata din banii primăriei a curentului electric de la firma fiului

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus zilele trecute trimiterea în instanță și a celui de-al doilea dosar de abuz în serviciu care îl are în prim-plan pe primarul comunei Șcheia, Vasile Andriciuc.

În acest dosar sunt trimiși în judecată Vasile Andriciuc, fiul său Alin Nicolae Andriciuc și Petru Lazăr Nemțoi.

O primă acuzație de abuz în serviciu face referire la contractul încheiat de primar cu firma deținută de Petrică Nemțoi, având ca obiectiv extinderea rețelei de iluminat public în Mihoveni, în numele unității administrativ-teritoriale pe care o conducea.

Această extindere nu s-ar fi făcut în scopul interesului public, ci cu scopul de a satisface interesul patrimonial al familiei primarului, susțin procurorii.

Așadar, acest contract este considerat în afara legii, cu consecința vătămării patrimoniului Unității Administrativ-Teritoriale Șcheia cu suma de 314.000 lei. Această sumă reprezintă costul efectiv al lucrării de extindere.   

Scopul principal al acestei extinderi ar fi fost tocmai acela de a facilita accesul la curent electric firmei IdeeaBox, firma administrată de fiul primarului.

Procurorii susțin că au probe că primarul a ordonanțat plata facturilor privind energia înregistrată în perioada decembrie 2015 - martie 2022, la Stația de pompe II Șcheia, deși avea cunoștință de faptul că acea energie era consumată de fabrica IdeeaBox, cu consecința prejudicierii bugetului local cu suma de 114.450 lei.
Firma privată ar fi fost conectată fraudulos în anul 2015.

Efectiv, s-ar fi montat un cablu electric subteran prin care s-a racordat în mod fraudulos fabrica IdeeaBox la energia electrică furnizată de Stația de pompe II Șcheia, înlesnindu-se astfel acțiunea primarului, care, în intervalul decembrie 2015 – martie 2022, ar fi prejudiciat bugetul cu cei 114.450 lei, achitați pentru curentul electric folosit la firma fiului.

Toți cei trei inculpați amintiți mai sus se bucură de prezumția de nevinovăție, până la o sentință definitivă a judecătorilor.

 

Noian de acuzații de abuz în serviciu

În celălalt dosar trimis în instanță, Vasile Andriciuc este acuzat de 103 fapte de abuz în serviciu. Acuzațiile vizează perioada 30 iunie 2016 - 31 octombrie 2022, când, în calitate de primar şi de ordonator principal de credite, primarul ar fi aprobat și a plătit utilitățile pentru spațiul ce reprezintă Baza Sportivă multifuncțională din satul Sf. Ilie. Concret, anchetatorii spun că firma care a închiriat baza respectivă trebuia să își plătească utilitățile, dar acest lucru l-a făcut Primăria Șcheia. Este vorba de 27 plăți către ACET SA Suceava și 76 plăți către E.ON, valoarea totală fiind de 138.763,57 de lei. Din informațiile pe care le deținem, acest prejudiciu ar fi deja achitat.

O altă acuzație, pentru alte trei fapte de abuz în serviciu, este aceea că în perioada 18 ianuarie 2019 - 4 ianuarie 2022, fără a fi adoptată Hotărâre de Consiliu Local privind închirierea imobilului, primarul ar fi semnat un contract de închiriere pentru un spaţiu de 40,3 mp ce reprezintă două camere şi spaţiu de aşteptare, situat la mansarda Şcolii Gimnaziale ”Dimitrie Păcurariu” Şcheia, cu destinația de cabinet stomatologic pe o perioadă de doi ani.

Cele două dosare au fost trimise spre judecare practic unul după altul, la interval de o lună de zile.

Prima fază a proceselor va avea loc la Judecătoria Suceava.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Primar trimis în judecată în al doilea dosar, cel privind plata din banii primăriei a curentului electric de la firma fiului.
 Vizualizări articol: 2431 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 2 voturi
Primar trimis în judecată în al doilea dosar, cel privind plata din banii primăriei a curentului electric de la firma fiului3.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei