Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 19 ian 2024 - Anul XXIX, nr. 14 (8543)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9756 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6134 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Centru de evaluare și tratament pentru boala Parkinson avansată, înființat la Spitalul Clinic de Urgență Suceava

Vineri, 19 Ianuarie 2024 (16:39:23)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Bolnavii de Parkinson din județele Suceava, Botoșani și Neamț, dar și de oriunde din țară, au acum la dispoziție un centru de evaluare și tratament la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, coordonat de medicul neurolog Daniela Neagu. Purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Dan Teodorovici, a informat, vineri, printr-un comunicat de presă, că miercuri, 17 ianuarie a.c., a fost efectuată prima procedură de inserare a unei gastrostome percutanate, necesară în tratamentul simptomatologiei bolii Parkinson avansate, prin intermediul terapiilor asistate de dispozitiv. Procedura a fost realizată în blocul operator al spitalului de către o echipă multidisciplinară, cu participarea ca invitat a dr. Marius Ciorba, medic primar gastroenterologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.

Potrivit doctorului Teodorovici, despre înființarea centrului de la Suceava au luat cunoștință direct neurologi care își desfășoară activitatea în cabinete din Suceava, Rădăuți, Bistrița, Neamț și Botoșani, care vor selecta cazurile avansate de boală Parkinson care nu mai răspund la terapia convențională și care „vor putea beneficia de evaluare în acest centru dedicat, fie pentru optimizarea medicației, fie pentru accesarea unei terapii inovative asistate de dispozitiv”. Este vorba despre terapii care administrează continuu medicația sub forma unui gel, cu ajutorul unei pompe de mici dimensiuni. „Până în acest moment pacienții care aveau nevoie de o astfel de terapie erau nevoiți să se deplaseze în alte centre din țară, la Iași, București, Tg. Mureș, pentru montarea acestei pompe”, a arătat dr. Teodorovici.

Costurile aferente întregii proceduri, precum și tratamentul pacientului sunt decontate integral, adică nu sunt costuri suplimentare pentru pacient, iar ansamblul format din pompă și celelalte componente este pus la dispoziție de compania producătoare cu care spitalul colaborează.

„Odată inițiată procedura, pacientul va putea continua terapia în localitatea de domiciliu, prin intermediul neurologului curant. Pe viitor se va avea în vedere organizarea de întâlniri trimestriale atât în cadrul echipei multidisciplinare, cât și cu neurologi din alte județe pentru a crea un consens privind protocoalele necesare pentru selectarea pacienților eligibili și inițierea terapiei”, a precizat medicul.

O altă terapie disponibilă acum în acest centru este reprezentată de tratamentul cu apomorfină, în prezent doar terapia intermitentă cu Pen, dar în acest an va fi disponibilă și prin intermediul pompei de apomorfină. Această procedură necesită o titrare inițială a medicamentului sub supraveghere medicală în vederea stabilirii dozei optime de tratament.

Coordonatorul Centrului de evaluare și tratament în boala Parkinson, medicul neurolog dr. Daniela Neagu, afirmă că echipa multidisciplinară care lucrează aici va putea iniția, monta și monitoriza aceste terapii, iar adresabilitatea va fi pentru orice pacient eligibil din județul Suceava, precum și din județele Botoșani și Neamț „sau orice pacient care dorește să se trateze la noi”.

Dr. Neagu a subliniat că boala Parkinson reprezintă o importantă problemă de sănătate, ca incidență fiind a doua afecțiune neurodegenerativă, după boala Alzheimer. „Este o afecțiune neurologică cu evoluție lent progresivă la care schema de tratament trebuie adaptată permanent nevoilor pacienților, precum și stadiului de boală. Soluțiile terapeutice au evoluat în ultimii ani, ducând la progrese semnificative în controlul simptomatologiei acestei afecțiuni, inclusiv pentru pacienții cu boala Parkinson avansată”, a mai spus dr. Neagu.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Centru de evaluare și tratament pentru boala Parkinson avansată, înființat la Spitalul Clinic de Urgență Suceava.
 Vizualizări articol: 885 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Centru de evaluare și tratament pentru boala Parkinson avansată, înființat la Spitalul Clinic de Urgență Suceava0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei