Pompierii militari suceveni anunță că pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă au intervenit pentru localizarea a 11 incendii, din care 9 au pornit de la coșurile de fum necurățate de funingine, parțial înfundate sau amplasate greșit față de materiale combustibile. Problema apare acut, periodic, în sezonul rece, atunci când vremea se răcește semnificativ iar coșurile de fum sunt suprasolicitate. Este important de subliniat însă că în marea majoritate a cazurilor incendiile apar de la neglijență, de la faptul că nu se face periodic reparația și curățarea coșurilor de fum.
Incendiile izbucnite de la coșurile de fum au pus în pericol gospodării din localitățile Gura Humorului, Preutești, Bunești, Vama, Moara Nica, Dărmănești, Coșna, Cotu Băii și Voievodeasa.
Un al zecelea incendiu care a pus probleme mai mari s-a produs la Marginea și a plecat tot de la coșul de fum.
Sâmbătă, în jurul orei 16.45 pompieri militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Horodnic de Sus și Horodnic de Jos, au intervenit cu patru autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Marginea.
La sosirea echipajelor de pompieri, ardeau acoperișul și mansarda unei case de locuit. Focul punea în pericol restul gospodăriei dar și o locuință învecinată. Incendiul a fost localizat și stins de către echipajele de pompieri dar pagubele sunt importante. Pompierii militari transmit că au ars acoperișul și mansarda locuinței pe o suprafață de aproximativ 90 de metri pătrați și acoperișul unei anexe pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați. De asemenea, s-au degradat pereții și tavanul locuinței pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați.
În acest caz pompierii au stabilit drept cauză probabilă a izbucnirii efectul termic produs de coşul de fum amplasat ori neprotejat termic faţă de materiale combustibile.
Tot sâmbătă, în jurul orei 11.30, la Valea Glodului, comuna Vulturești, au intervenit pompierii de la Detașamentul Fălticeni, alertați de izbucnirea unui incendiu la o casă de locuit. Pompierii au găsit foc în interiorul unei camere din casă cu risc imediat de propagare la întreaga locuință și la anexele gospodărești. Din fericire, pompierii au salvat restul casei de locuit și anexele gospodărești. Focul a produs pagube la nivelul camerei. În acest caz incendiul a pornit de la un scurtcircuit.