Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 27 aug 2021 - Anul XXVI, nr. 200 (7812)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6625 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Flutur: Suceava este cu adevărat un șantier, deși PSD a blocat marile proiecte de infrastructură

Vineri, 27 August 2021 (20:47:57)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a reacţionat dur la afirmaţiile transmise vineri de Departamentul de presă al PSD Suceava potrivit cărora judeţul nu ar fi „un adevărat şantier” în ceea ce priveşte lucrările de infrastructură. Gheorghe Flutur a ţinut să le transmită celor din PSD „care dau semne că se întorc din concediu” că în tot judeţul se lucrează la modernizarea drumurilor, deşi multe proiecte mari au fost blocate mai mulţi ani tocmai de guvernările PSD, amintind în special de celebra Ordonanţă 114. „Suceava este cu adevărat un șantier, deși PSD a blocat marile proiecte de infrastructură”, a spus Flutur, care a adăugat că „am văzut că PSD a dat semne că s-a întors din concediu şi îşi fac debutul fără să îşi arate faţa. Am văzut că au spus că în judeţul Suceava nu sunt şantiere în lucru. Eu nu aştept ca PSD să fie de acord cu mine, nici să mă laude. Dar pentru corecta informare a sucevenilor, inclusiv a celor nedumeriţi din PSD, vreau să prezint doar câteva dintre drumurile judeţene pe care se lucrează la această dată”.

Gheorghe Flutur a prezentat punctual şantierele pe care se lucrează în momentul de faţă pe drumul Mălini - Slatina - Găineşti, „unde este şantier”, dar şi de drumul Valea Glodului - Vultureşti - Hârtop, „unde la fel este şantier”.

Şeful administraţiei judeţene a adăugat că zilele acestea s-au finalizat lucrările pe drumul judeţean Boroaia – Giulești.

„Se lucrează, deci este şantier, pe drumul Mănăstirea Humorului – Pleşa - Soloneţu Nou.

Se lucrează în plin şi este şantier pe drumul Coşna - Grăniţia spre hotarul cu Bistriţa-Năsăud.

Se lucrează și este șantier pe drumul judeţean Rădăuţi - Frătăuţii Noi - Bilca. Se lucrează și este șantier pe drumul Siret - Muşeniţa – Frătăuții Noi. Recent s-a finalizat podul de la Moldoviţa Argel. Se lucrează la axa rutieră Suceava - Iaşi. Acum așteptăm deliberarea pentru licitaţia pentru drumul Mălini - Stânişoara – Borca, precum și la drumul de la Glodu la Bilbor spre hotarul cu Harghita. Și foarte important, zilele acestea se va stabili câştigătorul licitaţiei pentru proiectarea centurii orașului Gura Humorului. De asemenea, zilele acestea s-a semnat contractul pentru drumul judeţean de frontieră cu Ucraina de la Izvorul Sucevei, printr-un program transfrontalier. Iar acestea sunt doar câteva exemple pe care le pot da la această dată pentru corecta informare a opiniei publice sucevene”, a declarat Gheorghe Flutur.

El le-a transmis sucevenilor că instituția pe care o conduce pregăteşte în continuare proiecte mari de infrastructură pe Programul naţional de investiţii "Anghel Saligny", dar și pe Programul Operațional Regional. „Nu mi-am propus să convingem PSD dacă facem bine ceea ce facem. Dorim doar să informăm sucevenii, iar aceştia să aprecieze. Oare PSD nu ar trebui să tacă atunci când e vorba de infrastructură rutieră? Pentru că am în vedere aici blocarea de către PSD a unor proiecte importante de infrastructură, cum ar fi axa strategică Suceava - Iași, la care, din cauza OUG 114, s-au întârziat lucrările și a trebuit să împrumutăm 15 milioane de euro. Mai mult, tot PSD a blocat trei ani de zile realizarea inventarului public al comunei Panaci, pentru transferul terenului necesar drumului de la Bilbor spre Harghita. Și mai mult, reamintesc că tot PSD s-a opus realizării drumului Frasin - Broșteni, prin pasul Puzdra. Și a fost nevoie să realizăm noi acest drum prin fonduri proprii. Eu cred că sucevenii nu uită aceste lucruri. Cred că sucevenii știu și nu uită aceste lucruri”, a mai spus Gheorghe Flutur.

El a spus că a remarcat faptul că pe cei de la PSD îi deranjează faptul că s-au intensificat acțiunile de promovare a județului Suceava și a Bucovinei. „Acest lucru i-a deranjat întotdeauna. Noi promovăm județul Suceava și Bucovina și constatăm că numărul de turiști din acest sezon este la nivelul anului 2019, și chiar depășește sezonul de dinainte de pandemie. Acest lucru se întâmplă și ca urmare a promovării pe care noi am făcut-o județului. Și vreau să le transmit răspicat celor din PSD că da, administrația liberală nu s-a împiedicat nici atunci când a fost vorba de realizarea de investiții, nici atunci când au fost evenimente culturale, hore și alte acțiuni de promovare a Bucovinei. Noi continuăm să arătăm toate faptele noastre, pentru care nu aștept aplauze de la PSD. Sucevenii au tot dreptul să știe ce se face în acest județ și ei sunt cei care trebuie să aprecieze ceea ce facem noi”, a încheiat Flutur.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Flutur: Suceava este cu adevărat un șantier, deși PSD a blocat marile proiecte de infrastructură.
 Vizualizări articol: 1591 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Flutur: Suceava este cu adevărat un șantier, deși PSD a blocat marile proiecte de infrastructură0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei