Înscrierile la Școala de Arte „Ion Irimescu” Suceava continuă până pe 10 septembrie



Înscrierile la Școala de Arte „Ion Irimescu” Suceava continuă până pe 10 septembrie
Înscrierile la Școala de Arte „Ion Irimescu” Suceava continuă până pe 10 septembrie

Înscrierile pentru noul an școlar 2021-2022 la Școala de Arte „Ion Irimescu” Suceava continuă până pe 10 septembrie 2021, între orele 9:00-15:00, de luni până joi, și între orele 9:00-13.00 (vineri). Examenul de selecție va avea loc sâmbătă, 11 septembrie 2021, la ora 9:00, pentru toate disciplinele. Înscrierile se fac la sediul Centrului Cultural Bucovina, str. Universității, nr. 48. Telefon: 0230 551 372.
Actele necesare pentru înscriere sunt: dosar de plastic cu șină; copie xerox după Certificatul de naștere, copie xerox după Cartea de Identitate (doar pentru cei cu vârsta peste 14 ani), adeverință medicală de la medicul de familie (cu precizarea „clinic sănătos”), adică pot pentru a putea urma cursurile Școlii de arte, taxă de înscriere de 30 de lei.
Disciplinele care se pot studia la sediul Școlii de Arte „Ion Irimescu” Suceava sunt: pian, durata de studiu: 5 ani, vârsta minimă de înscriere: 7 ani; vioară, durata de studiu: 5 ani, vârsta minimă de înscriere: 7 ani; orgă, durata de studiu: 4 ani, vârsta minimă de înscriere: 10 ani; canto, durata de studiu: 3 ani, vârsta minimă de înscriere: 10 ani; chitară, durata de studiu: 3 ani, vârsta minimă de înscriere: 10 ani; clarinet – saxofon, durata de studiu: 3 ani, vârsta minimă de înscriere: 10 ani; instrumente populare, durata de studiu: 2 ani, vârsta minimă de înscriere: 7 ani; trompetă, durata de studiu: 3 ani, vârsta minimă de înscriere: 10 ani; acordeon, durata de studiu: 3 ani, vârsta minimă de înscriere: 10 ani; orchestră, durata de studiu: 3 ani, vârsta minimă de înscriere: 14 ani; grafică, durata de studiu: 3 ani, vârsta minimă de înscriere: 10 ani; pictură-iconografie, durata de studiu: 3 ani, vârsta minimă de înscriere: 14 ani; artă decorativă, durata de studiu: 3 ani, vârsta minimă de înscriere: 7 ani; foto-video, durata de studiu: 2 ani, vârsta minimă de înscriere: 10 ani; dans popular + societate, durata de studiu: 2 ani, vârsta minimă de înscriere: 14 ani.
Școala de Arte „Ion Irimescu” Suceava are și două discipline externe: canto, la Fălticeni și Gura Humorului, durata de studiu: 3 ani, vârsta minimă de înscriere: 10 ani; ouă încondeiate, Stulpicani, durata de studiu: 2 ani, vârsta minimă de înscriere: 8 ani.



Recomandări

Înscrieri pentru o nouă sesiune de cursuri de franceză destinate publicului larg, organizate de Alianţa Franceză

Înscrieri pentru o nouă sesiune de cursuri de franceză destinate publicului larg, organizate de Alianţa Franceză
Înscrieri pentru o nouă sesiune de cursuri de franceză destinate publicului larg, organizate de Alianţa Franceză