Google
 
vineri, 15 feb 2013 - Anul XVIII, nr. 37 (5244)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,7785 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,3069 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Iulius Mall Suceava
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   1 imagine |   ø fişiere video

Alt suspect în cazul înşelăciunilor prin metoda „accidentul”, reţinut de poliţişti

Vineri, 15 Februarie 2013 (15:44:25)

Poliţiştii de la IPJ Suceava au reţinut ieri o altă persoană implicată în faptele de înşelăciune prin metoda „accidentul”, în persoana lui C. Marius, de 25 de ani, din comuna Frumuşiţa, judeţul Galaţi. Tânărul, alături de alţi 11 complici, atât din penitenciarul Galaţi cât şi din municipiul Galaţi sau din oraşul Însurăţei, judeţul Brăila, au înşelat mai mulţi suceveni prin telefon, cu peste 100.000 de lei, în perioada decembrie 2012 – ianuarie 2013.

Ultimele două înşelăciuni au fost sesizate poliţiei pe data de 14 ianuarie.

În jurul orei 12.40, Ileana A., în vârstă de 48 de ani, din comuna Moara, a sesizat poliţia că a fost victima unei înşelăciuni. Ea a relatat că un individ a sunat pe telefonul fix al familiei şi s-a dat drept fiul acesteia. El i-a spus femeii că a avut un accident şi se află internat în spital, având gâtul în ghips şi nu mai poate vorbi, după care l-a dat la telefonul pe avocatul său. Complicele primului escroc, falsul avocat, i-a spus Ilenei A. că fiul ei a accidentat o femeie şi trebuie să trimită urgent suma de 3.000 de euro pentru ca familia femeii accidentate să nu depună plângere. După ce s-a împrumutat de la o rudă, femeia a trimis suma într-un cont bancar prin Western Union. Ulterior, contactându-l pe fiul său, reclamanta a realizat că acesta nu a fost implicat în nici un accident şi că de fapt este vorba de o înşelăciune.

Tot în acceaşi zi poliţiştii din Fântâna Mare au fost sesizaţi de o înşelăciune. Scenariul a fost aproape acelaşi. Gheorghe M., în vârstă de 72 de ani, din Fântâna Mare, a fost apelat pe telefonul fix de o persoană care i-a spus că este fiul său, că a provocat un accident de circulaţie şi se află internat în spital. Interlocutorul a precizat că nu poate să discute prea mult, deoarece are leziuni, şi l-a dat la telefon pe „avocatul” său. De această dată, victima închipuită a accidentului avea picioarele rupte, iar bătrânului i s-au cerut pentru căderea la înţelegere 15.000 de lei.

Victima, fără să ia legătura cu fiul, pentru a verifica dacă a produs vreun accident rutier, s-a deplasat la o agenţie bancară din Fălticeni, de unde a trimis suma de 15.000 lei, în două tranzacţii. Ulterior şi-a apelat telefonic fiul, care i-a spus că nu a avut accident şi că a fost victima unei înşelăciuni.

Aceste două înşelăciuni au avut loc după ce cu o săptămână înainte s-au mai înregistrat două victime în judeţ. Un bărbat în vârstă de 50 de ani, din Salcea – Plopeni, le-a trimis escrocilor 8.000 de lei, iar o femeie de 66 de ani, din Broşteni, a fost înşelată cu 8.300 de lei.

Anchetatorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de C. Marius pentru comiterea infracţiunii de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 323 alin. 1 Cod penal şi reţinerea inculpatului pentru o perioadă de 24 de ore.

Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Suceava, urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Alt suspect în cazul înşelăciunilor prin metoda „accidentul”, reţinut de poliţişti.
 Vizualizări articol: 344 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Alt suspect în cazul înşelăciunilor prin metoda „accidentul”, reţinut de poliţişti0.05

Shopping City Suceava
Denis
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Optik Tataru Suceava Centru Nicolae Balcescu 8 Tel 0730880866
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei