Eşecul României din Slovenia, scor 3-4, nu a rămas fără ecouri. Modul de selecţie şi evoluţia unor jucători au fost aspru criticate. Vârf de lance al nemulţumiţilor a fost Cornel Dinu, administratorul delegat al clubului Dinamo.
"Tănase e complet expirat. Mă şochează că se mizează pe jucători care nu au capacitatea de a evolua la naţională. Lui Găman Piţurcă vrea să-i facă o imagine. Nu e posibil să-l ţii pe Tamaş rezervă şi să joci cu Găman titular decât dacă ai anumite interese. Viitorul e îngrijorător", a declarat Cornel Dinu.
Mihai Stoica, managerul Stelei, a reacţionat virulent şi l-a taxat grosolan pe Cornel Dinu.
"Cornel Dinu are impresia că dacă a stat în parfumul lui Fănuş Neagu şi al lui Eugen Barbu a învăţat şi el ceva. Eu dacă mă duc şi joc alături de Messi, nu învăţ fotbal şi să driblez ca el. Dacă stai la masă cu scriitorii, nu o să devii scriitor. Cornel Dinu este un om bătrân, foarte bătrân şi nu vreau să intru în polemici cu el. Dacă aş intra într-o polemică, eu ştiu cine ar fi perdantul. El vorbeşte de Tănase, care este cel mai bun jucător român la ora actuală. Este singurul jucător care la meciul cu Slovenia a făcut diferenţa, iar Dinu spune că este expirat. Costumele şi cravatele lui Dinu sunt expirate din ce am văzut eu". a spus Stoica pentru Dolce Sport.
Cornel Dinu a contraatacat şi într-o declaraţie oferită reporterilor de la ProSport l-a ironizat cu versurile lui Tudor Arghezi pe managerul Stelei.
"Şi lui i se potriveşte de minune în aceste timpuri parafrazarea celebrelor versuri ale lui Arghezi: "În lumea asta prost făcută, rahaţii vorbesc de fotbal în loc să pută. Iar fotbaliştii adevăraţi nu pot vorbi de aceşti rahaţi" a fost răspunsul lui Cornel Dinu.