Lucian AVRAMESCU

Băsescu trebuie să plece. Băsescu va pleca. Dacă nu de bună voie, înțelegând forța democratică a votului, atunci îmbrâncit, luat de guler și dat afară, ca un lăutar beat care, suit pe o scenă cu instrumentiști normali, strică un concert. Terorizarea unei țări care a trecut prin colectivizare forțată, prin experiența mașinii negre la poartă, reactivând frica, nu-i mai iese, nu mai ține. Ce va rămâne, istoric vorbind, din și după personajul Băsescu? Biografia lui politică s-a îmbogățit mai nou cu episodul trimiterii procurorilor prin sate pentru interogatorii pe tema votului. Confiscarea, prin frică, a dreptului la vot pare a fi ultimul capitol din viața acestui dictator deghizat, care a făcut mai mult rău țării lui decât ciuma sau războiul și e pe cale de a depăși mult, prin stilul răzbunător și machiavelic, dictatorii latino-americani.

Un domn, Crăciunescu, din Vălenii de Munte, m-a sunat în această dimineață să-mi ceară părerea dacă scăpăm sau nu „de ăsta”. Scăpăm, am zis. Să vă povestesc, continuă omul, licențiat înțeleg în psihologie, o scenă la care am asistat în piața din Văleni. Doi cetățeni se contraziceau într-o chestiune care-i angaja pătimaș. Într-un final, înainte de a-i întoarce spatele celuilalt, unul a zis: ”Hai scutește-mă, că tu minți ca Băsescu!” Am meditat, după această discuție telefonică, la cele povestite de dascălul vălenar. Da, Băsescu a devenit zicală. O zicală utilizabilă în conflicte pe teme de caracter, când vrei să-i spui unuia, verde în față, că e un mincinos. Comprimată în timp, prin eroziune, zicerea va fi destulă rostind, pentru minciună, doar Băsescu. Hai, mă, nu fi băsescu, adică nu minți cu nesimțire! Taci mă, băsescule, că e prea gogonată! Limba română, ca și înțelepciunea populară, absoarbe iute înțelesuri și vorbe pe care, fortificându-le cu ingrediente noi, le dă drumul în uzual. Mințind zilnic, mințind întruna, mințind din obișnuință și din vocație, băsescu a devenit sinonim minciunii, coborând în gramatica substantivului comun. Ocaua lui Cuza evocă generos domnitorul Unirii. Minciuna va rămâne pururi lipită de numele unui personaj de care istoria se va descotorosi iute.

Un prieten vechi, Marinescu, din Târgoviște, m-a vizitat marți, la Sângeru, să-mi zică la mulți ani de ziua mea. E în echipa lui Adrian Țuțuianu care l-a bătut zdrobitor pe ”invincibilul” Popescu în lupta electorală pentru Consiliul Județean Dâmbovița. Televizorul arăta, lângă noi, scene cumplite din niște sate năpădite de molima băsistă a procurorilor. Oamenii ieșiseră în uliță revoltați. Dacă ăsta se încăpățânează să rămână împotriva votului majoritar, împotriva evidenței că în țară nu sunt mai mult de 12-13 milioane de votanți, împotriva Curții Constituționale chiar, care poate se trezește, ce faceți? Ceea ce fac și vor face, îmi spune târgovișteanul, sute de mii de oameni. Mergem să-i spunem direct cum am votat. Mergem să mai votăm o dată, nu cu ștampila, ci strigându-ne votul la ușa lui.

Am mai auzit, în aceste zile, expresii similare ale unei revolte insultate. Trag nădejde ca descreierații, cei câțiva care îi țin trena lui Băsescu și comit în aceste zile abuzuri inimaginabile, se vor limpezi la minte și vor înceta războiul urât pe care-l poartă cu țara.