Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 25 feb 2008 - Anul XIII, nr. 46 (3727)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   3 imagini |   ø fişiere video

Liga I

CFR Cluj a câştigat meciul cu Universitatea Craiova, scor 4-1

Formaţia CFR Cluj a câştigat, cu scorul de 4-1 (2-1), meciul susţinut, sâmbătă, pe teren propriu, împotriva echipei Universitatea Craiova, în etapa a XX-a a Ligii I.

Golurile au fost marcate de Semedo '9, Fabbiani '30 şi '76 şi Trică '90, pentru CFR Cluj, respectiv Fl. Costea '10, pentru oaspeţi.

Antonio Semedo a deschis scorul pentru CFR Cluj în minutul 9, când a primit o pasă în adâncime şi a marcat cu un şut de la 17 metri, cu stângul, pe lângă Bănică.

Universitatea a egalat după numai un minut, când Florin Costea a finalizat un contraatac iniţiat de Baird cu un şut de la 7 metri lateral stânga, în diagonală.

CFR Cluj a trecut în avantaj în minutul 30, când Christian Fabbiani a marcat cu tibia, după o lovitură liber de la 30 de metri lateral stânga executată de Eugen Trică.

Tot Fabbiani, care în perioada de pregătire nu a marcat niciun gol, a ridicat scorul la 3-1 în minutul 76. Semedo a luat o acţiune pe cont propriu, a pasat pentru Fabbiani, balonul a fost interceptat iniţial de Dorel Stoica, însă după o neînţelegere între acesta şi Mitchell mingea a ajuns la atacantul argentinian, care a marcat de la 14 metri, în dreapta lui Bănică. Pentru a sărbători reuşita, Fabbiani a dărâmat fanionul de la colţul terenului şi a fost avertizat de arbitrul Istvan Kovacs.

Universitatea Craiova a rămas în inferioritate numerică în minutul 81, când Dănănae a primit direct cartonaşul roşu pentru că l-a lovit fără minge pe Culio.

Eugen Trică a stabilit scorul final al întâlnirii, 4-1, în minutul 90, când a marcat cu capul, de la 8 metri, după o centrare de pe dreapta a lui Culio.

În minutul 76 al întâlnirii în tribune a avut loc un incident între suporterii Universităţii Craiova şi spectatorii clujeni. După ce Fabbiani a marcat pentru 3-1 suporterii celor două echipe au schimbat injurii, iar din galeria olteană, formată din aproximativ 100 de persoane, s-a aruncat cu câteva beţe de steag. Forţele de ordine au intervenit rapid şi au creat o zonă tampon între cele două grupuri. Cu câteva minute înainte de finalul partidei fanii craioveni au fost evacuaţi, pentru a se evita producerea unor noi incidente la ieşirea din stadion.

La CFR Cluj au debutat, sâmbătă, în Liga I, patru jucători: portarul Hirschfeld şi jucătorii de câmp Dorsin, Dubarbier şi Peralta.

La meci au asistat aproximativ 12.000 de spectatori.

 

Unirea Urziceni - Oţelul Galaţi, scor 0-0

Echipa Unirea Urziceni a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susţinut, sâmbătă, pe teren propriu, în faţa formaţiei Oţelul Galaţi, prima disputată în 2008, aceasta fiind prima remiză din istoria întâlnirilor directe. În precedentele trei întâlniri dintre Oţelul şi Unirea gălăţenii au reuşit să se impună de două ori, iar ialomiţenii o singură dată.

Partida a fost arbitrată de o brigadă condusă la centru de Augustus Constantin, ajutat de asistenţii Ionel Popa şi Mihai Artene, iar rezervă a fost Mugurel Vădan. Observatorii întâlnirii au fost Valentin Alexandru şi Dan Petrescu.

Fundaşul Sârghi, de la Oţelul, a părăsit terenul accidentat după numai 10 minute de joc, însă problemele sale nu păreau a fi grave.

La meci au asistat 5.000 de spectatori, între care 100 de suporteri ai echipei Oţelul Galaţi.

 

FC Vaslui-Dacia Mioveni, scor 3-0

Formaţia FC Vaslui a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0 (0-0), echipa Dacia Mioveni, în care vasluienii au înscris cele trei goluri în decurs de şapte minute.

Golurile au fost înscrise de Ljubinkovici '46, Jula '50 (autogol) şi Temwanjera '53.

FC Vaslui a deschis scorul imediat după pauză. Ndoye a recuperat mingea şi i-a pasat lui Sorin Frunză, care a centrat de pe stânga, din apropierea careului de 16 metri, fundaşul Baicu nu a reuşit să respingă, iar Ljubinkovici a profitat şi a înscris în poarta goală din 5 metri.

Gazdele au mărit diferenţa după doar patru minute, când Vasile Jula (Dacia Mioveni) a înscris în propria poartă după o incursiune pe partea stângă a lui Frunză şi o centrare a acestuia în careul mic.

Mike Temwanjera a stabilit scorul final, 3-0, în minutul 53, trimiţând mingea în poartă după o lovitură liberă de la aproximativ 17 metri executată tot de Frunză, profitând de faptul că portarul a respins mingea în faţă.

La meci au asistat aproximativ 5.000 de spectatori. În premieră la Vaslui, oaspeţii nu au avut niciun susţinător în tribună.

La începutul partidei, galeria vasluiană a protestat la adresa legii pentru combaterea violenţei în sport. De asemenea, vasluienii au afişat un banner cu mesajul: "Alături de sârbi".

Din minutul 77, pe stadionul din Vaslui a început să plouă, ceea ce i-a determinat pe majoritatea spectatorilor să părăsească arena.

 

Rapid - "U" Cluj, scor 1-2

Echipa Rapid a pierdut, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-2 (1-1), partida susţinută în compania formaţiei Universitatea Cluj, care a obţinut a doua victorie în acest sezon în primul eşalon, deşi în ultimele 30 de minute a jucat în inferioritate numerică.

Golurile au fost înscrise de Pancu, în minutul 33, pentru Rapid, respectiv, Bundea, în minutul 21, şi Goga, în minutul 82, pentru oaspeţi.

Universitatea Cluj a deschis scorul în minutul 21 prin Zeno Bnudea. Goga a pătruns pe partea stângă, Jovanovici a reluat spre poartă din cădere, portarul Dănuţ Coman a respins în faţă, iar mingea a ajuns la Zeno Bundea, care a înscris de la şapte metri.

În minutul 32, fundaşul echipei Rapid Vasile Maftei a reluat cu capul spre poarta lui Merlier, mingea a fost respinsă până la şase metri de un fundaş al formaţiei clujene, iar Boya a reluat, din cădere, mingea trecând cu întreaga circumferinţă linia porţii. Arbitrul Robert Dumitru nu a validat, însă, golul, considerând că atacantul camerunez a faultat în atac.

Rapid a restabilit egalitatea în minutul 33, prin Daniel Pancu. Fundaşul Izepom l-a faultat în careu pe Boya, arbitrul a dictat penalti, însă şutul lui Emil Dică a fost respins de Merlier. Mingea a ajuns numai până la Pancu, care a înscris de la 10 metri.

În minutul 63, atacantul echipei Universitatea Cluj Flavius Băd a fost eliminat, la numai două minute de la intrarea pe teren, după o lovitură cu cotul asupra lui Săpunaru.

Universitatea Cluj a preluat din nou conducerea în minutul 81. Goga a scăpat pe contratac şi a şutat de la aproximativ 10 metri, în dreapta lui Coman. După cel de-al doilea gol al grupării ardelene, aproximativ 150 de spectatori de la tribuna a II-a au scandat împotriva tehnicianului Mircea Rednic, scandând "Mircea Rednic eşti o mizerie!".

La partida de pe stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu au asistat aproximativ 10.000 de spectatori, printre care şi 40 de suporteri clujeni.

La meci a fost prezent şi consilierul fostului tehnician al echipei Rapid Cristiano Bergodi, Renzo Rossi.

Universitatea Cluj a obţinut cea de-a doua victorie din această ediţie de campionat, după 2-1 cu Steaua, în etapa a XII-a.

Acesta este cel de-al doilea meci pe care Rapid îl pierde, pe teren propriu, cu acelaşi scor, 1-2, în faţa unei echipe clujene, după ce gruparea CFR s-a impus în etapa a XII-a.

 

Gloria Bistriţa - UTA Arad, scor 1-0

Echipa Gloria Bistriţa a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia UTA Arad.

Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 65 de Cristian Coroian, de la marginea careului mic, în urma unei centrări de la Răzvan Dobre. Dobre a profitat de o greşeală a lui Bălan, a interceptat şi a centrat pentru Coroian.

La meciul de duminică, galeria echipei UTA Arad a afişat un banner pe care scria "Kosovo is Serbia" (Kosovo e Serbia).

 

Farul Constanţa, la remiza cu numărul 250 în primul eşalon

Echipa Farul Constanţa a realizat, în meciul cu Gloria Buzău, primul al anului 2008 în Liga I, remiza cu numărul 250 în primul eşalon, scor 0-0.

În meciul Dinamo - Ceahlăul, scor 2-1, Ionel Dănciulescu a înscris golul 162 în prima ligă, apropiindu-se de selecţionerul Victor Piţurcă în clasamentul all-time.

Daniel Sabou (SC Vaslui) şi Răzvan Stanca (Dacia Mioveni) au jucat meciul cu numărul 50 în Liga I.

Iulian Apostol de la Unirea Urziceni a jucat meciul 100 în Liga I.
În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului CFR Cluj a câştigat meciul cu Universitatea Craiova, scor 4-1.
 Vizualizări articol: 751 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
CFR Cluj a câştigat meciul cu Universitatea Craiova, scor 4-10.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Clasamente

Loc
Echipa
J
V
E
I
P
G
  • 1.  Otelul Galati  18  12  3   3    39p 9  
  • 2.  FC Timisoara  18  8   10  0    34p 9  
  • 3.  FC Vaslui  18  9   5   4    32p 7  
  • 4.  Rapid  18  8   6   4    30p 16 
  • 5.  Gaz Metan  18  8   6   4    30p 7  
  • 6.  Steaua  18  8   5   5    29p 9  
  • 7.  Dinamo  18  8   5   5    29p 9  
  • 8.  CFR Cluj  18  7   6   5    27p 6  
  • 9.  Astra Ploiesti  18  4   9   5    21p -1 
  • 10.  U Craiova  18  5   5   8    20p 2  
  • 11.  Gloria Bistrita  18  5   5   8    20p -5 
  • 12.  FC Braşov  18  4   8   6    20p -6 
  • 13.  FCM Tg. Mures  18  5   5   8    20p -9 
  • 14.  U Cluj  18  5   5   8    20p -12
  • 15.  Pandurii Tg. Jiu  18  4   6   8    18p -8 
  • 16.  Victoria Branesti  18  4   6   8    18p -8 
  • 17.  Unirea Urziceni  18  4   6   8    18p -10
  • 18.  Sp. Studentesc  18  3   1   14   10p -15
  • 1.  Ceahlăul PN  15  10  5   0    35p 24 
  • 2.  Săgeata Năvodari  15  11  1   3    34p 18 
  • 3.  Concordia  15  9   4   2    31p 13 
  • 4.  FC Botoşani  15  7   4   4    25p 9  
  • 5.  Viitorul C-ta  15  6   6   3    24p 2  
  • 6.  Dunărea Galaţi  15  6   4   5    22p 11 
  • 7.  Astra II Ploieşti  15  6   4   5    22p 0  
  • 8.  Farul Constanţa  15  5   5   5    20p -2 
  • 9.  Gloria Buzău  15  4   6   5    18p -2 
  • 10.  Delta Tulcea  15  5   3   7    18p -5 
  • 11.  CS Otopeni  15  5   3   7    18p -7 
  • 12.  FC Snagov  15  5   2   8    17p -12
  • 13.  Juventus Buc  15  3   5   7    14p -8 
  • 14.  Steaua II  15  4   2   9    14p -10
  • 15.  Dinamo II  15  4   2   9    14p -16
  • 16.  CF Brăila  15  0   4   11    4p -15
  • 1.  Voinţa Sibiu  14  8   6   0    30p 12 
  • 2.  Petrolul Ploieşti  14  9   1   4    28p 12 
  • 3.  Dacia Mioveni  14  8   4   2    28p 8  
  • 4.  FC Bihor Oradea  14  8   2   4    26p 7  
  • 5.  FCM UTA Arad  14  7   3   4    24p 7  
  • 6.  Politehnica Iaşi  14  6   3   5    21p 8  
  • 7.  Alro Slatina  13  5   4   4    19p 3  
  • 8.  Gaz Metan CFR  14  4   5   5    17p -3 
  • 9.  FC Argeş Piteşti  14  5   2   7    17p -4 
  • 10.  CSM Rmn-Vâlcea  14  5   1   8    16p -1 
  • 11.  Arieşul Turda  14  4   3   7    15p -7 
  • 12.  Mureşul Deva  14  3   4   7    13p -7 
  • 13.  ACU Arad  14  3   4   7    13p -9 
  • 14.  Unirea Alba-Iulia  14  3   3   8    12p -11
  • 15.  FC Silvania ŞS  13  3   1   9    10p -15
  • 16.  Minerul Lupeni  0   0   0   0     0p 0  

Detalii clasamente

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Sport national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei

Reteta Zilei

Bucataria pentru toti Frigărui cu scorţişoară 4 porţii - 60 minute 8 pulpe de pui2 foi de dafin1 morcov 2 cepe3 ramuri cu frunze de ţelină500ml vin roşu1 linguriţă miere1 cuişoară8 beţişoare de scorţişoarăsare, piper 1. Din vin, dafin, cuişoară, miere, frunze de ţelină,... Citeşte