Luni după masă, echipa de volei seniori a CSMU LPS Suceava a reînceput pregătirea pentru noul sezon competiţional, unul în care sucevenii vor evolua în prima divizie a României, după o pauză de 13 ani. Voleibaliştii echipei locale au reluat antrenamentele la sala Unirea, dar în scurt timp vor trebui să-şi caute altă locaţie, deoarece aici vor începe lucrările de renovare, absolut necesare pentru ca sala să fie omologată pentru meciurile din primul eşalon. După perioada de reacomodare la efort, elevii antrenorului Victor Pancu vor pleca pe data de 21 august la Poiana Negri, acolo unde au programat un cantonament montan, ale cărui costuri vor fi suportate de Primăria Municipiului Suceava. Până la începerea campionatului, în octombrie, tehnicianul Victor Pancu îşi doreşte mai multe jocuri de pregătire, dar toate acestea vor depinde de resursele financiare pe care le va avea la dispoziţie. Mai mult, de condiţiile financiare vor depinde şi transferurile de jucători, mai exact un principal şi un ridicător, restul lotului fiind completat şi cu câţiva juniori de la LPS Suceava. Operat de menisc, Someşan, unul din titularii suceveni va sta o bună perioadă de timp la recuperare şi mai mult ca sigur nu va prinde nici un meci din turul campionatului.