Rapid Suceava a dispus sâmbătă, pe Areni, cu scorul de 2-0 de Cetatea Târgu Neamţ, într-un meci contând pentru etapa a XXIII-a a Ligii a III-a. Gazdele au avut o primă repriză foarte bună şi au reuşit să tranşeze soarta partidei încă dinainte de pauză. „Ceferiştii” au deschis scorul încă din minutul 7, prin Pantea, care l-a învins pe portarul advers cu un şut plasat, din interiorul suprafeţei de pedeapsă. Imediat, gazdele au avut şansa să-şi dubleze avantajul, însă lobul lui Şuleru a căzut pe bara transversală. Conform cursului jocului, golul de 2-0 avea să cadă în minutul 21. Romaniuc şi Apetri i-au croşetat pe apărătorii adverşi pe partea stângă, după care mingea a fost centrată în gura porţii nemţene, de unde juniorul Jalbă nu a avut de îndeplinit decât o simplă formalitate. Aflaţi la adăpostul acestui rezultat liniştitor, fotbaliştii gazdă au luat serios piciorul de pe acceleraţie în partea secundă. Schimbările făcute n-au avut darul să aducă un plus de claritate în acţiunile alb-vişiniilor, dar la fel de adevărat este că nici nemţenii nu au reuşit să ameninţe în vreun fel poarta lui Gavriloaia.
Rapid a evoluat în alcătuirea Gavriloaia – Pantea, Plecanciuc, Sevaciuc, Oniu – Jalbă (61 Duman), Stănescu, Romaniuc, Apetri (70 P. Bosancu) – Negru (78 Sava), Şuleru (61 Burlacu).
În garnitura de început a Cetăţii şi-au găsit loc şi trei suceveni, este vorba de portarul Tărăbuţă şi de jucătorii de câmp F. Ailenei şi Leuciuc. Observatorul de joc al partidei a fost Nicu Alexa, fostul mare portar al CSM-ului Suceava anilor 80.
Iată programul complet al etapei a XXIII-a:
Willy Bacău – Sporting II Vaslui 6-1
Politehnica Galaţi – Petrotub Roman 2-3
Politehnica II Iaşi – Pambac Bacău 4-1
Dunărea II Galaţi – CSM Focşani 0-2
Aerostar Bacău – CS Panciu 1-2
CSM Paşcani – CF Brăila 0-2
Ceahlăul II Piatra Neamţ – Oţelul II Galaţi 2-1
Rapid Suceava – Cetatea Târgu Neamţ 2-0
Clasament
1. CF Brăila 21 15 5 1 58-13 50
2. CS Panciu 21 15 3 3 48-18 48
3. Petrotub Roman 22 13 6 3 52-21 45
4. Politehnica II Iaşi 21 13 4 4 35-17 43
5. Willy Bacău 22 12 2 8 44-29 38
6. Pambac Bacău 21 10 4 7 36-33 34
7. Ceahlăul II Piatra Neamţ 22 10 4 8 30-28 34
8. Politehnica Galaţi 22 9 5 8 33-32 32
9. Oţelul II Galaţi 22 9 3 10 30-29 30
10. Rapid CFR Suceava 22 9 3 10 32-32 30
11. Cetatea Târgu Neamţ 21 7 5 9 30-33 26
12. CSM Focşani 20 7 5 8 23-24 26
13. CSM Paşcani 22 7 3 12 22-35 24
14. Aerostar Bacău 22 7 1 14 28-39 22
15. Sporting II Vaslui 22 4 3 15 20-65 15
16. Dunărea II Galaţi 22 4 2 16 13-46 14
17. CS Gura Humorului 21 2 2 17 8-48 8
(12 apr 2010, 16:16:43