Cătălin MIHULEAC

În inima mea, întotdeauna am ţinut partea celor slabi, în meciurile pe care ei le dispută pe pământul ăsta mai mult pătrat decât rotund. Firesc, m-am bucurat când Andrei Iucinu, băietu’ extraconjugal al lui Tinu, s-a procopsit cu un portofel plin cu trei optimi din acţiunile gazetei „Adevărul”. Îmi era sincer milă de acest flăcău, care dorea cu îndreptăţire şi altă moştenire de la tac’su, în afară de aia cam ştearsă, genetică; de aceea, cred că justiţia a făcut bine ce a făcut. Îmi aduc şi acum aminte, când Mitică Tinu a dispărut la cele veşnice, iar băietu’ lui, în compensaţie, a apărut viu şi plin de revendicări, cum l-a întâmpinat supermanul C. T. Popescu, trăgând în el salve dezlănţuite de pamflete cu rază medie de acţiune...

Dar asta pare să fie soarta vitregă a bastarzilor, care scot capul în atenţia generală, exact când e mai puţină nevoie de ei. Apar, recitând cu nevinovăţie versul lui Omar Khayyam, vechi de o mie de ani: „N-aş fi venit pe-acest pământ, de-aş fi putut alege”. Răsar, nemaiacceptând să doarmă în grajd, cu slugile. Răsar din piatră seacă, anume pentru a strica socotelile onor familiei şi mai cu seamă imaginea tăticilor, care până atunci se credeau mari evazionişti ai părţii urâte din viaţa de părinte.

Un bastard se fabrică plăcut şi se întreţine uşor. Bastardul necesită un oarecare aport de capital seminal, pe care tatăl îl varsă cu plăcere, urmat de o pensie alimentară simbolică, de mărimea unui căluş în gură. Bastardului nu trebuie să-i schimbi pempărşii şi nu eşti obligat să-l ajuţi la lecţiile de citire. Dacă deţii un astfel de fiu plasat în cuib străin, nu-i necesar să participi la şedinţele cu părinţii şi n-ai emoţii când se apropie examenul de capacitate. Bastardul e un foarte bun sterilet emoţional, fără pericol de a provoca infecţii. Când însă te aştepţi mai puţin, bastardul scapă de sub control şi explodează ca un vehicul capcană în Iraq.

Nu ştiu cum, de pe lumea cealaltă, Dumitru Tinu priveşte derularea evenimentelor. Dar eu am o oarecare admiraţie pentru el. Fiindcă ultimul lucru la care mă aşteptam de la acest şters şi lipsit de talent proprietar de gazetă era să aibă, în paralel cu portofoliul de acţiuni, şi un portofoliu de amante. După moarte, pentru o bună perioadă, Tinu a strălucit public, performanţă pe care n-a reuşit-o niciodată în cursul vieţii.

Iată ce poate face posteritatea dintr-un om!