Pilotul spaniol al echipei Suter, Marc Marquez, a câştigat, ieri, cursa de Moto2 din cadrul Marelui Premiu de motociclism viteză al statului San Marino, a 12-a etapă a Campionatului Mondial, disputat pe circuitul de la Misano, informează AFP.
Marquez, care a fost cronometrat cu timpul de 43 de minute, opt secunde şi 197 de sutimi, a fost urmat de germanul Stefan Bradl (Kalex), la 619 sutimi, şi de italianul Andrea Iannone (Suter), la 713 sutimi.
În clasamentul general conduce Stefan Bradl, cu 213 puncte, urmat de Marc Marquez, cu 190 de puncte, şi Andrea Iannone, cu 112 puncte.