Tehnicianul german al echipei Real Madrid, Bernd Schuster, a fost desemnat de către ascultătorii postului de radio Cadena Ser, antrenorul anului 2007 în Spania, informează cotidianul Bild. Schuster i-a devansat pe antrenorul echipei Atletico Madrid, Javier Aguirre şi pe cel al formaţiei de baschet Real Madrid, Joan Plaza. Bernd Schuster, care a preluat Real Madrid în vară, succedându-i italianului Fabio Capello, se află cu echipa sa pe primul loc în Primera Division, cu şapte puncte avans faţă de FC Barcelona.