Copiii dislexici prezintă o capacitate mai bună de lecturare a unui text atunci când distanţa dintre litere este mai mare, potrivit unui studiu publicat în revista americană Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), informează AFP.
Acest studiu, realizat de cercetători europeni pe 54 de copii italieni şi 40 francezi, cu toţii suferind de dislexie şi cu vârste cuprinse în intervalul 8-14 ani, a evidenţiat o capacitate de descifrare a unui text de două ori mai bună şi o viteză de lectură mai mare cu 20% atunci când spaţiile dintre litere erau mai mari.
"Rezultatele noastre oferă o metodă practică de ameliorare a lecturii pentru dislexici, fără a fi nevoie de o perioadă de pregătire", a declarat Marco Zorzi de la catedra de psihologie a Universităţii din Padova (Italia), coordonatorul studiului.
Oamenii de ştiinţă atribuie acest succes atenuării, prin intermediul spaţiilor, a fenomenului de "aglomerare" a literelor, care îi face pe dislexici să nu poată să perceapă, distinct, caracterele dintr-un text.
Textele prezentate copiilor din acest studiu conţineau 24 de fraze scurte pe care ei le-au citit în două versiuni - una normală, cealaltă mai "aerisită", cu spaţii mai mari între litere.
Textul normal a fost scris cu caractere de 14 puncte, în timp ce pentru cealaltă versiune, spaţiul dintre litere era cu 2,5 puncte mai mare (1 punct măsoară 0,353 milimetri). "Spaţiul dintre literele «i» şi «l» din cuvântul italian «il» a crescut astfel de la 2,7 puncte la 5,2 puncte", au explicat autorii studiului.
Rezultatele sunt cu atât mai încurajatoare, nu doar pentru faptul că voluntarii citeau mai repede, ci mai ales pentru faptul că aceia care sufereau de formele cele mai grave de dislexie au beneficiat cel mai mult de această mărire a spaţiilor dintre litere, fapt care dovedeşte eficienţa metodei.
În schimb, metoda nu a avut nici un efect asupra copiilor nedislexici, afirmă autorii, care provin şi de la Universitatea Aix-Marseille şi de la Centre national de la recherche scientifique (CNRS) din Franţa.
Dislexia este o disfuncţie cerebrală care afectează acea parte a creierului responsabilă cu interpretarea limbajului. Această disfuncţie nu are remediu şi, potrivit unor estimări recente, ar afecta circa 15% dintre americani.