Mircea Radu IACOBAN

Românii au un formidabil talent să prindă din zbor fel de fel de prostioare lingvistice pe moment la modă, care, după aceea, acolo rămân, încuibate în limbă de nu le mai scoţi nici cu tancul. Aflăm, din „Monitorul Oficial”, despre „persoanele care desfăşoară  activitate de picnic” (adică, prăjesc cârnaţi), din reclamele magazinului Dechatlon, că pantofii Simond sunt „concepuţi pentru căţărătorii experimentaţi, care îşi desfăşoară activitatea (adică, se caţără) în sală, ori pe versanţii abrupţi”, din gazeta Patriarhiei, că „Protopopiatul Ploieşti îşi desfăşoară activitatea (adică, îndrumă biserici) dintr-o nouă locaţie”. Fi-v-ar desfăşuratul să vă fie! Cum se vede, în România nu se mai munceşte, nu se mai lucrează, în România „se desfăşoară activitatea”.

-         Unde-ţi desfăşori dumneata activitatea? – îl întrebi pe măturătorul de stradă.

-         Eu îmi desfăşor activitatea (adică, dă cu mătura) în Hală.

Ce-i cu „desfăşuratul” ăsta? Întrebarea „unde lucrezi?” a devenit desuetă şi inoperantă. Şi profesorul universitar, şi hingherul, şi poliţistul, şi dentistul „îşi desfăşoară activitatea”. Evident, în afara celor opt ore de muncă, activitatea rămâne înfăşurată. Sul. Fiindcă, dacă mergem la DEX, aflăm că ”a desfăşura” înseamnă ”a face un obiect să nu mai fie înfăşurat sau ghemuit, a întinde pe toată lungimea sau suprafaţa.” Ăsta fiind sensul principal. Mai poate semnifica şi „efectuare, executare, îndeplinire, prestare, prestaţie” –  de aici trăgându-se „desfăşurarea activităţii”.

În mod cert, penibilitatea lingvistică aparţine limbii de lemn: a făcut carieră începând de prin 1980. Parcă-i aud pe vorbitorii de la conferinţele şi congresele de partid care, după obligatoria referire la „eroul între eroi”, treceau la punctul doi: „Filatura la care îmi desfăşor activitatea a depăşit planul cu 1,2%”, ori „SMT-ul la care îmi desfăşor activitatea a arat 46 de hectare peste plan”. Se sugera astfel o mai mare implicare a subiectului vorbitor în destinele colectivităţii. Una-i să dai cu ciocanul, alta-i să-ţi desfăşori activitatea: noi nu numai că lucrăm, ci şi activăm! Ba chiar desfăşurat!

Cum de a rămas neclintit acest dinozaur lingvistic în subconştientul românilor, greu de înţeles. Nimeni nu-i mai sesizează ridicolul şi-i cu zel folosit în actele oficiale, în emisiunile radio şi tv, în comunicarea cotidiană. Şi, la urma urmei, nu-i chiar de mirare: incultura (fiindcă astfel de exprimări tiribombistice nu-s decât rodul tentativei incultului de a-şi ascunde, plusând la cacealma, precaritatea cunoştinţelor în materie de limbă română) face bună casă cu alte tâmpenii de care mă tem că n-o să scăpăm în veci. Le inventariază cineva pe internet, păcat că nu şi semnează. Iată alte prostioare cu pretenţii: noi nu mai avem prilejuri, ci oportunităţi, nu mai introducem, ci implementăm, nu ne mai ducem într-un loc, ci într-o locaţie (vezi mutarea Protopopiatului...), nu mai luăm în considerare, ci anvizajăm, nu mai consimţim, ci achiesăm, nu mai avem speranţe, ci expectaţiuni, nu ne mai concentrăm, fiindcă ne focusăm, nu mai aşteptăm un răspuns, ci un feed-back, nu mai avem frizeri şi croitorese, ci hair-stilişti şi fashion-designeri. Încheierea e apoteotică: „Cu alte cuvinte, obţinem o oportunitate pe care suntem determinaţi să o implementăm într-o locaţie pe care am anvizajat-o achiesând la o mentenanţă asupra căreia e must să ne focusăm în expectaţiunea unui feed-back pozitiv.”

Ptiu! Râd şi curcile!