Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 31 mai 2010 - Anul XV, nr. 125 (4416)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Consumul redus de băuturi dulci scade tensiunea arterială

Consumul redus de băuturi dulci, una dintre principalele surse de zahăr din regimul alimentar al americanilor, contribuie la scăderea tensiunii arteriale, potrivit unui studiu publicat, luni, în revista Circulation, editată de American Heart Association, informează AFP.

"Rezultatele acestui studiu ne fac să credem că un consum redus de băuturi dulci şi de zahăr reprezintă un factor important în strategia dietetică de scădere a tensiunii arteriale şi a riscului de apariţie a bolilor cauzate de hipertensiune", a declarat medicul Liwei Chen, profesor la Universitatea Louisiana din SUA, principalul autor al studiului.

"Se estimează că o scădere de trei milimetri de coloană de mercur a tensiunii sangvine sistolice are ca rezultat o scădere cu 8% a mortalităţii cauzate de atacurile cerebrale şi cu 5% a mortalităţii cauzate de maladiile coronariene", a adăugat coordonatorul studiului.

O astfel de scădere a tensiunii sistolice poate fi obţinută prin reducerea consumului de băuturi dulci cu două pahare în fiecare zi.

Cercetătorii americani au analizat datele obţinute de la un grup de 810 adulţi cu vârstele cuprinse între 25 de ani şi 79 de ani, a căror tensiune arterială se situa, la începutul studiului, între valorile 12 cu 8 şi 13,9 cu 8,9, considerate ca limite normale, şi între 14 cu 9 şi 15,9 cu 9,9, considerate limitele hipertensiunii în stadiul I.

În timpul acestui studiu de 18 luni, participanţii s-au concentrat asupra scăderii în greutate şi a reducerii tensiunii arteriale prin practicarea de exerciţii fizice, în conjuncţie cu un regim alimentar sănătos.

La începutul studiului, voluntarii consumau, în medie, 330 de mililitri de băuturi dulci în fiecare zi.

La sfârşitul studiului, ei consumau, în medie, doar jumătate din această cantitate, în fiecare zi. Reducerea consumului de băuturi dulci a fost însoţită de o scădere evidentă a tensiunii sistolice şi diastolice.

După luarea în calcul a factorilor de risc obişnuiţi care cauzează hipertensiunea, analiza rezultatelor studiului a relevat faptul că o diminuare a consumului zilnic de băuturi dulci a fost asociată cu o scădere de 1,8 milimetri de coloană de mercur a tensiunii sistolice şi de 1,1 milimetri coloană de mercur a tensiunii diastolice, pe o perioadă de 18 luni.

Adulţii americani consumă în medie 0,8 litri de băuturi dulci în fiecare zi, în special băuturi carbogazoase, limonade şi sucuri de fructe. Băuturile din categoria "light" nu au fost incluse în acest studiu.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Consumul redus de băuturi dulci scade tensiunea arterială.
 Vizualizări articol: 731 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Consumul redus de băuturi dulci scade tensiunea arterială0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei