Lucian AVRAMESCU

Cu un ton relaxat, preşedintele Băsescu (ce ironie onomastică pentru destinul democratic al României!), ne-a spus pe la miezul nopții că situaţia e sub control, sub controlul său fireşte. Adică murim. Concluzia şugubeaţă e învelită în staniolul cifrelor şi în doct-ininteligibile demonstraţii financiar-economice. Murim, ce mare brânză? Dacii din care ne tragem (e drept că de la o vreme istoricul Elena Udrea ne lămureşte că de fapt nu prea ne tragem din daci, ci doar din Traian Băsescu) mureau şi ei râzând, deci o anumită susţinere în arheologia neamului există. Crapă întâi, cum e şi normal, pensionarii. Pagubă în ciuperci, adică în hodorogi. Suit pe un scaun în televizoare, fără cohorte de consilieri şi susţinători politici, ca în campania electorală, Traian Băsescu a vrut să transmită concomitent şi definitiv ideea că El singur e Dumnezeu. El decide, el e stăpânul şi, pentru a prelua o expresie uzuală, i se fâlfâie. Cel din cer nu-şi permite, oricât de atotputernic ar fi, să i se întrevadă o astfel de îngâmfare bulevardieră. Printre snoavele prohodului eminamente umoristic aflăm şi câteva dintre cele spuse partidului vasal. Am promis eu, măi gânganie obraznică, pensii minime de 5 milioane lei? Se adresa (vorbele mele sunt din subtext) unui parlamentar portocaliu care îşi permitea luxul memoriei. Am zis eu aşa ceva? Poate eram sub influenţa băuturilor alcoolice sau eram în campania electorală. În campania electorală, acreditează fără să clipească preşedintele, poţi minţi orice, că se uită şi se iartă. Ce ţinere de minte au babele alea de la ţară care au pensii de 10 lei şi pe care le-am cumpărat electoral cu un kil de mălai şi o basma cu portretul meu? În plus nu-i merită nici pe ăia, că ceapiştii n-au cotizat, în dobitocia lor, la sistemul de pensii, iar ce le dăm, din milă, se cheamă ajutor social. Poţi să te duci în curte la amărăştenii ăştia şi să le pui impozit pe capră, pe oaie, sau pe măgar? Nu poţi. Deci tăiem.

Înţeleg, în nepriceperea mea gazetărească, uzată în atâţia ani, că măgarii, în epoca Băsescu, nu vor fi impozitaţi. Dacă sunt măgarii la care mă gândesc eu, nici n-au fost impozitaţi vreodată. Măgarii scapă mereu de fisc, iar unii dintre ei circulă, precedaţi de girofar, pe bulevardele neîncăpătoare ale Capitalei. Nu vă atingeţi, a transmis ferm şi amuzat preşedintele, pus întruna pe râs, de măgari.Fireşte, nu putea fi vorba decât de măgarii puterii. Cei din curţile ţăranilor erau doar cârja unei simbolici demonstrative, utile în colorarea discursului.

Să rămân, dacă tot veni vorba, la măgarii cu girofar. Din programul băsescian de austeritate ei nu numai că nu sunt impozitaţi, dar absentează cu desăvârşire. Din spusele mitraliate ale domnului Boc (tipul acela mărunt care se dă mare şi prim) în fiecare minister am avea câte unul, maximum doi secretari de stat. Secretarii de stat sunt nişte flămânde jumătăţi de ministru, termite pentru buget şi sfredelitori hulpavi în afacerile care aduc peşcheş. Treburile murdare sunt făcute adesea, pentru a proteja igienic ministrul, de secretarii de stat. De stat, în restul timpului, degeaba. Ei bine, după aplicarea măsurilor Băsescu-Boc de „austeritate” avem peste 300 (trei sute) de secretari de stat, cât un parlament unicameral baban. Toţi aceşti amploaiaţi, neatinşi de şomaj, consumă, nu glumă, au secretare (una cu cafelele, una cu curieratul, una cu spus zâmbitoare „bună-dimineaţa” şefului, înainte de a pleca la birou), şoferi, aparat birocratic propriu. Toate garajele cârmuirii gem de limuzine ultimul răgnet. Toată armata asta are telefoane celulare achitate de la buget, drept de decont la deplasări, avantaje şi prime obraznice, date pe bunăvoinţă. Şi bunăvoinţă a fost din belşug, până s-a ajuns la fundul sacului. Turma asta (rămân la simbolica prezidenţială cu caprele, oile şi măgarii) n-ar cam trebui tunsă numeric şi scotocită pe la avantaje? Pe la fiecare uşă de înalt amploaiat găseşti doi, trei, patru băgători de seamă care se fâţâie pe acolo, îndeletnicirea fâţâitului fiind retribuită consistent. Boc şi-a adus fâţâitori şi fâţâitoare de la Cluj (una, mută, e, cică, purtător de cuvânt!) care au drept de avion pe banii statului că nu pot înţepeni nişte ardeleni fiţoşi între Miticii de la Bucureşti şi drept la plata camerei în hoteluri de lux sau vile de protocol discrete. Aici îşi hodinesc energiile neconsumate şi mai scapă şi prin străinătăţuri, în cohorta şefului. Despre ei n-a prea vorbit, în discursul lui băşcălios şi râzător, Traian Băsescu. Amnezie? Nu ştiu. Oricum, sunt sigur că n-am mai auzit vreodată în viaţa mea un discurs la o înmormântare, pe marginea unei gropi care-şi aşteaptă mortul deja îmbălsămat, rostit şi pigmentat cu atâta frivolitate şi cinism.