Hernia hiatală reprezintă ascensionarea unei porţiuni a stomacului în torace prin hiatusul (orificiul) esofagian al diafragmului. Deşi afecţiunea este descrisă de secole, ea a căpătat o importanţă patologică doar din secolul al XX-lea datorită asocierii frecvente cu boala de reflux gastro-esofagian. Se întâlneşte extrem de frecvent în populaţie, de la circa 10% la persoanele sub 40 de ani ajungând la aproape 70% la persoanele de peste 70 de ani. Există două tipuri de hernie hiatală: prin alunecare (99% din total) şi paraesofagiană (doar 1%).
Cele mai multe persoane care au hernie hiatală sunt asimptomatice şi nu se prezintă la medic sau sunt diagnosticate fortuit cu ocazia unei radiografii toracice efectuate pentru afecţiuni respiratorii sau cardiace. Uneori, hernia hiatală poate favoriza apariţia unei boli de reflux gastro-esofagian sau agravarea unor simptome deja existente: pirozis (arsuri), regurgitaţii acide, dureri retrosternale sau epigastrice, disfonie (răguşeală), crize de dispnee (prin astm bronşic). Rar, pacienţii cu această afecţiune pot prezenta o anemie feriprivă cronică determinată de sângerări minime, repetitive, de la nivelul unor eroziuni sau ulceraţii care pot apărea în sacul herniar. Nu există o corelaţie între dimensiunile herniei şi severitatea simptomelor. Foarte rar şi de obicei doar în herniile paraesofagiene, se pot instala complicaţii severe chiar cu risc vital: încarcerarea herniei cu perforaţie consecutivă sau volvulus gastric cu fenomene de insuficienţă evacuatorie gastrică.
Diagnosticul de hernie hiatală se stabileşte cu uşurinţă prin tranzit baritat eso-gastric sau prin endoscopie digestivă superioară. Examenul radiologic are avantajele de a fi mai uşor de suportat de pacient şi mai obiectiv, dar endoscopia permite şi diagnosticul unor complicaţii precum esofagita, ulcerul, esofagul Barrett sau prezenţa unor tumori infiltrative care sunt dificil de vizualizat prin tranzit baritat.
Este recomandat ca atât medicii, cât şi pacienţii trebuie să nu considere hernia hiatală asimptomatică, necomplicată ca pe o boală propriu-zisă. Doar apariţia simptomelor sau instalarea unor eventuale complicaţii încadrează această modificare anatomică în definiţia de boală.
În această situaţie se impune instituirea unui tratament pentru hernia hiatală. În general se începe cu tratament medical şi constă în terapia bolii de reflux gastro-esofagian: modificarea stilului de viaţă (renunţarea la fumat, alcool, regim alimentar, combaterea obezităţii), medicamente contra acidităţii şi de ameliorare a motilităţii tubului digestiv. Tratamentul chirurgical se indică de către gastroenterolog la pacienţii cu hernii voluminoase care acuză dureri toracice severe non-cardiace, la persoanele cu hernie paraesofagiană (risc crescut de complicaţii) şi la pacienţii cu complicaţii digestive (încarcerare, perforaţie) sau pulmonare (pneumonie de aspiraţie, astm bronşic). Creşterea semnificativă a eficacităţii terapiei medicamentoase în ultimii 10-15 ani a redus mult procentul de pacienţi care nu răspund la tratament medical şi care dezvoltă complicaţii severe necesitând intervenţie chirurgicală.

Dr. Cătălin SFARTI
Medic specialist gastroenterolog
Institutul de Gastroenterologie şi Hepatologie Iaşi
Tel. 0729290956

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Hernia hiatală - a opera sau a nu opera?.

Comentarii