Mircea Radu IACOBAN

La Chişinău şi la Iaşi, câteva zile ale acestui octombrie au fost aşezate sub semnul tutelar al poeziei lui Grigore Vieru; ediţia I-a a Festivalului consacrat amintirii, ori, mai bine zis, prezenţei poetului în eternitate a început dincolo de Prut într-o vineri, parcă spre a se evoca debutul editorial ieşean şi românesc din 1978 cu volumul „Steaua de vineri”. S-a încheiat patru zile mai târziu în vechea capitală moldavă, cu o ceremonie mai puţin obişnuită: unei străzi din preajma Casei Pogor, tărâm al „Junimii”, i s-a atribuit numele Grigore Vieru.
Printre organizatori s-au numărat primăriile celor două municipii (cu participarea efectivă şi activă a primarilor Dorin Chirtoacă şi Gheorghe Nichita), Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, dar... nu şi Uniunea Scriitorilor din România, barem prin intermediul Filialei ieşene. Absenţele sunt la fel de semnificative ca şi prezenţele, ele semnalând şi subliniind hiatusul existent între percepţia publică şi cea oficial-scriitoricească „dă Bucureşti”.
Vreme de 20 de ani, oficiosul Uniunii Scriitorilor, „România literară”, n-a publicat nici un vers semnat de Grigore Vieru (imprecaţii, însă, destule...), iar voluminoasa „Istorie a literaturii” datorată preşedintelui Uniunii doar îl menţionează într-o enumerare a „basarabenilor defazaţi” şi atât. (Cum, de altfel, în aceeaşi „Istorie” nu veţi afla amintit... numele laureatei Nobel Herta Müller!) Pe de altă parte, în pofida atitudinii oficiale mai mult decât rezervată, notorietatea poetului nu a contenit să crească, într-o progresie a „contaminării” decelabilă în toate compartimentele şi etajele societăţii româneşti.
Fireşte, se cuvin căutate explicaţii. N-aş crede că tratamentul rezervat celor două vârfuri ale literaturii române basarabene (Goma în proză şi Vieru în poezie) s-ar datora staturii lor de luptători pentru resurecţie naţională – ar fi împotriva naturii, a logicii şi chiar a bunului simţ. Întrebarea maliţioasă şi cinică a lui Stalin „Câte divizii are Papa?” poate fi întoarsă către realitatea basarabeană a istoriei recente: „Câte divizii au avut Goma şi Vieru?” Fiindcă amândoi au ţinut mai mult în frâu rusificarea totală a Basarabiei decât întreaga armie română şi toate eforturile diplomatice al Bucureştilor la un loc.
Preşedintele Mircea Snegur îmi declara, în 1990: „Scriitorii au fost cei care, practic, au dat imboldul mişcării democratice pentru renaştere naţională (...) Când Grigore Vieru spune o vorbă, simţi că este temeinică.” Citat care îmi dă prilejul să amintesc şi afirmaţia lui Goga: „O graniţă se păzeşte sau cu un corp de armată, sau cu statuia unui poet legat de inimile tuturor.” Este posibil ca faima şi prestigiul militantului Vieru să fi premers, în percepţia publică, contactul avizat cu poezia aceluiaşi Vieru. Capitolul dureros „Basarabia” fusese pus la index şi interzis românilor mai bine de jumătate de veac, iar puţin sperata redeschidere va fi fost declanşată mai degrabă de puterea nebănuită a versului rupt din suflet decât de îngăduinţa marilor puteri. Poate, în primii ani după 1990, prestigiul lui Vieru în întreg spaţiul românesc se sprijinea mai întâi pe statura lui de simbol unionist şi abia după aceea pe cunoaşterea reală a operei. Din clipa în care cărţile poetului au început să aibă circulaţie, televiziunile (unele) şi posturile de radio să-i consacre emisiuni, internetul să aducă, din PC în PC, eşantioane lirice marca Vieru, iar critica netimorată să-i releve meritele scriitoriceşti reale, temeiul preţuirii s-a deplasat, firesc şi revelator, din spre politic spre artistic.
Mai rămâne de înlăturat confuzia voită (nu numai terminologică) dintre patriotism şi naţionalism, pentru a izbăvi cu totul lirica lui Grigore de bănuiala oricăror conotaţii din afara esteticului. Poetul basarabean a adus poeziei române exact ceea ce acum îi lipseşte flagrant, depărtând-o dramatic de cititor: simplitatea, sinceritatea, investiţia de idee şi sentiment. Ascultaţi-l: „Uşoară, maică, uşoară / De-ai putea păşi călcând / pe seminţele ce zboară / între ceruri şi pământ...”

P.S.
Comentatorii sportivi de la TV au luat-o razna de tot: pentru ei nu mai există „de”, totul e „de către”. Grădinescu: „Jucătorul s-a despărţit cu greu DE CĂTRE Steaua.” Analfabetule! Înapoi în clasa II-a!

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Între ceruri şi pământ.

Comentarii