Printează articolul
Trimite e-mail
O tradiţie veche de sute sau poate chiar mii de ani se împleteşte de câţiva ani cu tehnica modernă. Behăitul oilor este acoperit de motoarele turate care urcă pante abrupte pentru a ajunge la locul de păşunat de peste vară. Este urcatul oilor la munte, un obicei străvechi, dar care azi se face cu ajutorul cailor putere de pe motoarele maşinilor de teren. Fireşte, nu toată lumea se bucură de binefacerile modernismului, pentru că oile parcurg drumul de la casele proprietarilor până în vârf de munte tot pe jos. Chiar şi aşa, transhumanţa nu mai durează câte trei-patru zile, aşa cum se întâmpla în trecut, ci se finalizează în după-amiaza aceleiaşi zile.
„Stai toată ziua şi păzeşti oile, să nu dea lupii sau urşii”
Ostra, o localitate unde oieritul s-a transmis din generaţie în generaţie de sute de ani, şi-a trimis animalele la munte în prima sâmbătă de după Paşte. Chiar dacă familiile se despart temporar peste vară, urcatul oilor la munte e o sărbătoare la care participă întreaga comunitate. Pentru cei care se vor întoarce la casele lor abia la mijlocul lunii septembrie urmează luni de foc trăite în condiţii vitrege. „Acolo, pe munte, e viaţă grea, te scoli dimineaţa la 3 şi te culci seara la 11.00 pentru că oile trebuie mulse, păscute, adăpate şi grijite de boli. Stai toată ziua şi păzeşti oile, să nu dea lupii sau urşii, stai numa' între oi”, a dezvăluit Ilie Popescu cum se trăieşte în vârf de munte.
Ciobanii şi proprietarii de oi au şi superstiţii legate de urcatul animalelor pe munte. Nicuşor Paparuşi, un tânăr de 35 de ani, dar cu vechime în creşterea animalelor, a dezvăluit una dintre ele:
„Nu plecăm niciodată vinerea, nici la urcat şi nici la coborât. Vinerea e zi de post şi rugăciune şi din moşi-strămoşi a rămas că în această zi nu se face un lucru atât de important”.
Pe munte nu ajung doar oi, ci şi alte animale, cum ar fi vaci, capre sau cai, iar anul acesta Nicuşor Paparuşi are la stână peste 400 de capete de animale, majoritatea oi.
„Urcarea pe jos e grea, nu-i cum e cu jeep-ul”
Drumurile dificile de munte fac imposibilă urcarea spre stână cu maşinile normale. Doar căruţele trase cai puternici şi maşinile de teren se încumetă să urce versanţii înclinaţi la 45 de grade. În trecut, pentru a aduce la stână tot ceea ce este necesar, de la instrumentele şi vasele pentru făcut caşul şi până la sacii cu mălai sau holerca care bucură gâtlejurile ciobanilor, erau nevoie de trei-patru zile. Situaţia s-a schimbat astăzi, iar maşinile de teren sunt un ajutor altădată nesperat.
„Este foarte greu de urcat şi cu caii nu putem duce tot bagajul. În mod normal ne lua câteva zile, dar noi mulgem oile pe la 3.00-4.00 după-amiaza şi avem nevoie de lucrurile pe care le-am luat de acasă. Noroc de prietenii pe care-i avem cu jeep-urile şi care ne ajută”, a spus Nicuşor Paparuşi.
Un alt om al muntelui, Ilie Popescu, a venit cu căruţa, dar tare şi-ar fi dorit să aibă şi el mai mulţi cai putere, mai ales că şi anii tinereţii s-au cam dus.
„Urcarea pe jos e grea, nu-i cum e cu jeep-ul. Acolo numa se conduce, se mână maşina, dar aşa, vii cu calul de cap de divale până aici sus”, a arătat Ilie Popescu.
„Fum şi Scrum”, la concurenţă cu oile
De această dată, ajutorul proprietarului de stână din Ostra s-a numit echipa „Fum şi Scrum”. Fraţii Cezar şi Cristian Sauciuc sunt din Voroneţ, dar îi leagă o prietenie veche de Nicuşor Paparuşi. Având în curte maşini specifice terenurilor accidentate, fraţii Sauciuc s-au gândit să-l ajute pe prietenul lor. Trei maşini care au participat la concursuri de off-road au fost încărcate ochi cu tot ce este de trebuinţă la o stână şi au luat drumul muntelui.
„Noi avem această pasiune pentru off-road şi am zis să împletim ceea ce ne place cu un ajutor dat unui prieten. Şi dacă tot l-am urcat pe munte, la toamnă o să venim să-l ajutăm şi să coboare”, a arătat Cezar Sauciuc.
Chiar dacă este un specialist al traseelor prin pădure, prin locuri greu accesibile, Cristian Sauciuc a recunoscut că maşina sa de teren nu ar putea face faţă în eventualitatea unui concurs mai aparte.
„Oile pe care le-am adus la munte nu sunt Fum şi Scrum, cum ne cunoaşte toată lumea pe noi, ci foc şi pară. Sunt foarte iuţi şi merg pe pantă mai bine ca jeep-urile, au aderenţă mai mare decât maşinile”, a spus cu umor Cristian Sauciuc.
Numărul animalelor, în creştere faţă de anii trecuţi
Intrată în impas de ani buni din cauza lipsei pieţei de desfacere pentru lână, carne şi brânză, creşterea animalelor, şi în special a ovinelor, pare să se fi redresat în ultima perioadă. Asta se simte în activitatea din ultimii ani şi din numărul animalelor pe care oamenii, cel puţin în Ostra, le cresc.
„S-au înmulţit oile înapoi, oamenii au început să crească şi ţină oi din nou”, a menţionat Timotei Flocea.
Această revenire la obiceiurile şi îndeletnicirile de altădată sunt un efect al acordării subvenţiilor pentru animale şi pentru suprafeţele de păşune concesionate proprietarilor de oi şi vite.
Dar acesta nu este singurul motiv pentru care oamenii din Ostra au redescoperit meseria de crescători de animale.
„Dacă nu ar fi animalele, ar fi greu de trăit aici, la munte. Terenul agricol este foarte puţin, mineritul s-a închis, doar cu păşunile şi fâneţele ce se poate câştiga un ban”, a concluzionat Nicuşor Paparuşi.
Oile pleacă pe munte în sunet de trâmbiţă
Urcarea oilor la munte nu ar avea farmec fără un sunet specific. Iar la Ostra, puterea sunetului vine din trâmbiţa în care suflă Timotei Flocea. Chemarea trâmbiţei este cunoscută de întreaga comunitate, iar cei mici învaţă şi ei secretul de a sufla în acest instrument vechi. La doar 14 ani, Ionuţ Paparuşi pare să fi devenit deja un om al munţilor şi al oilor, iar trâmbiţa nu mai are nici un secret pentru el.
Borşul de miel, udat cu un pahar de rachiu
Odată ajunşi cu bine la stâna din munte, proprietarii, baciul şi ciobanii se pun pe treabă. Sunt reparate gardurile care au stat o iarnă întreagă în bătaia vântului şi a ninsorilor, sunt ridicate alte ţarcuri pentru animale, se aduce apă pentru cele necesare activităţilor de la stână, de la vreo 400 de metri, dintr-o vale. Iar de apă este absolut nevoie dacă vrei să mănânci un borş de miel cu mămăligă. La stâna lui Nicuşor Paparuşi acest obicei a devenit o tradiţie, iar berbecuţul din acest an sacrificat pentru borş s-a dovedit o delicatesă culinară cum numai la stână poţi întâlni. Şi pentru ca borşul să meargă bine, un pahar cu ţuică, o secărică de prin partea locului, este chiar indicat.
La păşunat, „vegheaţi” de Pietrele Doamnei şi Rarău
Pe cât de dificilă este urcarea pe munte, pe atât de spectaculoase sunt peisajele care se deschid de pe cel mai înalt vârf din Ostra. Satul întreg se răsfiră sub priviri, iar de la înălţime ciobanii îşi pot vedea casele, fie şi la o dimensiune liliputană.
În partea opusă, Pietrele Doamnei din masivul Rarău se ridică semeţe şi domină întreaga zonă. Un peisaj de basm în care ciobanii muncesc în condiţii vitrege, iar lupul şi ursul sunt vecinii cu care poţi da nas în nas în orice moment. E o luptă pentru supravieţuire dusă cu mijloacele fiecărei epoci, iar vorba unui cioban, mâine-poimâine oile vor fi aduse pe munte cu elicopterul sau cu vreo altă „drăcovenie”.
