Mircea Radu IACOBAN

„Țesătura” Iași, înființată acum mai bine de un secol, deținea la un moment dat locul I în producția de pânzeturi  românești. Avea 900 de salariați în 1934 și peste 2000 în 1960. Acum, e-un câmp nivelat în mijlocul Iașilor. De-o unitate etalon a industriei ușoare s-a ales praful și pulberea! Fusese dotată cu utilaje moderne care, în alte țări, funcționează bine-mersi și azi.

La noi, nimic nu merge! Locul marii  fabrici va fi luat, firește, de (încă) un super-market... Mi-a adus cineva două simandicoase albume-unicat: unul din 1935, altul din 1939, editate de Consiliul de Administrație al Fabricii „Țesătura”. Să nu credeți că, pe vremea aceea, funcționau alte criterii în numirea membrilor Consiliilor. Ba, aș spune, aranjamentele se făceau și la mai față de cortină – numai că, pare-se, nu erau așa de păguboase. În 1935, președintele Consiliului la „Țesătura” era politicianul Mihail Manoilescu, păstrat în fila istoriei cu rang de prim-ministru și titular al mai multor ministere (avea să-și sfârșească zilele în pușcăria de la Sighet). În 1910, la înființare, președinte era rectorul-politician G.A. Mavrocordato, pe care l-am mai aflat și în Consiliile de Administrație ale  marilor societăți petroliere „Columbia”, „Aqvila” ș.a. Citez din Introducerea la albumul  din 1935, când „Țesătura” sărbătorea 25 de ani: „ ...lipsea experiența industrială propriu zisă și mai cu seamă încrederea în posibilitatea de existență a unei fabrici indigene. Această neîncredere, pe care avea s-o întâlnească la fiecare pas conducerea fabricii, era foarte explicabilă pentru epoca aceea, când țara noastră era socotită eminamente agricolă și orice inițiativă pe teren industrial era întâmpinată cu indiferență”.

Explicabilă atunci, inexplicabilă acum, când nici eminamente agricolă nu mai e România, importatoare a 70% din produsele alimentare – cât despre „industrială”, ce să mai vorbim! ... Răsfoind cele două albume, dcoperi realități și implicații sociale nebănuite. Mai întâi, dintr-o vedere din avion (ce avion va fi fost la 1910?) se constată că „Țesătura”, acum câmp viran în buricul târgului, se afla, practic, în afara Iașului, înconjurată de căscioare ca-n toate satele moldave  și mărginită, către nord-est, de marele tăpșan pe care-și făcea de cap Bahluiul la ceas de inundații. Cele dintâi locuințe pentru salariați nu le-a construit, cum se crede, Fabrica de Antibiotice în anii ̓50, ci „Țesătura”. S-a început în 1923, când s-a clădit primul „cămin pentru lucrătoare”, urmat în 1927 de al doilea. Pentru maiștrii fabricii s-au construit duplexuri de un confort neobișnuit la vremea aceea. A urmat o Infirmerie și un Dispensar pentru sugari, apoi o cantină cu 500 de locuri. Vedem, în poze, și o „culme” a aparaturii din domeniul igienei: la spălător, un muncitor își usucă mâinile cu dispozitivul-strămoș al celor de azi: apăsai o pedală și-ți postai palmele la capătul a două țevi curbate, una trimetea aer cald, celalată aspira... Direcțiunea și-a trasat un obiectiv cu totul remarcabil în epocă, acela „de a da fiecărui salariat o locuință confortabilă și igienică”. „Țesătura” avea fanfară proprie, un stadion de pe care „General Photograph Service” din București a recoltat sumedenie de imagini și o sală de sport onorabil utilată. Avea până și o formație de muzică simfonică: într-o fotografie vedem trei violonceliști – care de mult, cântă îngerilor printre nori. Mașinile, cu insistență pozate, par aproape ridicole acum, dar  produceau „de la pânza brută zisă Americă (n.n.: rebotezată după 1944 „pânză muncitorul”, din considerente... ideologice!) sau Zefirul vărgat, până la șifoanele fine sau dejalenurile în desene diferite, menite să satisfacă gusturile cele mai dificile și mai rafinate”. Nu mai are țara nevoie de pânzeturi? Are, da-i mai aproape China... Marx spunea că omenirea se desparte de trecutul ei râzând. N-o fi încăpând și o lacrimă?

La Iași funcționează acum trei supermaketuri Carreforur, patru Kaufland, un Aushan, patru Lidl, un Selgros, o Billa, un Metro, două Baumaxuri, două Dedeman, nu mai știu câte Praktiker (și încă alte – dar se se și mai fac!). Toate-s, totdeauna, pline de mușterii ce-și încarcă non-stop cărucioarele. De unde bani, câtă vreme industria, adică majoritatea locurilor de muncă și, în consecință, majoritatea salariilor, aproape că a dispărut? Mister! Cât o mai  ține? Alt mister.