Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 11 iun 2019 - Anul XXIV, nr. 134 (7135)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Religie

Darurile copilăriei

Ni se transmite, în ziua de azi, în permanenţă mesajul că un copil „e scump” şi că momentul în care vom avea copii ar trebui amânat sine die; dacă nu ar fi chiar mai bine să nu facem copii deloc. Copilul este văzut doar drept o povară şi nu ni se spune nimic despre miracolul pe care îl reprezintă copiii. Un copil ţi-ar lua tot: banii (sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să le cumperi), timpul (trebuie să te ocupi foarte mult de copil), libertatea (că nu mai reuşeşti să te întâlneşti cu prietenii când ai chef sau nu mai mergi în club sau la terase oricând îţi doreşti). Pe scurt, un copil ţi-ar răpi viaţa (acum ai responsabilităţi, nu mai trăieşti după bunul plac). Aşadar, dacă vrei să te „răsfeţi”, să te pui pe tine însuţi pe primul plan, poate că e mai bine să nu faci copii deloc.

Din experienţa proprie de părinte, confirm că este foarte adevărat că un copil îţi „fură” multe. Îţi alungă egoismul (eşti capabil să îţi sacrifici timpul şi să te sacrifici pentru ca o altă fiinţă umană să se bucure de această viaţă); îţi alungă prieteniile superficiale care pot fi adesea distructive (nu mai ai timp să stai zi de zi „la terasă” cu aceiaşi prieteni din facultate care discută aceleaşi lucruri şi îşi plâng la nesfârşit de milă); îţi alungă comoditatea (deşi nu e deloc o corvoadă să te joci cu copilul şi să redescoperi bucuria jocurilor simple). Deseori, un copil îţi alungă şi alte boli sau vicii şi îţi „fură” inima sau ţi-o vindecă şi ţi-o re-învie. Un copil nu îţi „fură” viaţa, un copil îţi împlineşte viaţa.

Pe lângă acestea şi mai presus de acestea, uităm, prea adesea, că un copil reprezintă un dar de la Dumnezeu şi un adevărat miracol. Cei mai marţi înţelepţi ai lumii nu s-au ocupat niciodată de gravitatea pe care o putem vedea în ochii unui copil de câteva luni. Este gravitatea uimirii în faţa universului, iar uimirea în faţa universului reprezintă un instinct transcendental fundamental, pierdut în cea mai mare parte de lumea modernă odată cu încetăţenirea discursului utilitarist şi pragmatic. Ceea ce fascinează, în privinţa copiilor, este faptul că în fiecare dintre ei toate lucrurile sunt refăcute, iar universul este luat, din nou, de la început. 

Când mergem pe stradă şi vedem pe lângă noi aceste căpuşoare bombate, mult prea mari pentru corpurile care le poartă, ar trebui să ne amintim, întâi de toate, că în fiecare dintre aceste căpuşoare există un univers nou, la fel ca acela care a apărut în zilele Creaţiei. În fiecare dintre ele există lucruri la care ei vor gândi, la care vor lucra. Există noi sate şi oraşe, poduri şi şcoli şi biserici şi spitale.

Există, aşadar, multe daruri pe care ni le aduc copiii, aşa cum există certe avantaje să îi avem încă de la tinereţe. Când suntem tineri avem mai multă energie, mai mult curaj şi o anumită inconştienţă.

Prezenţa copiilor vine cu multe daruri şi cu multe binecuvântări. Rolul de părinte este cel care ne aşază într-o perspectivă matură, în timp ce redescoperim cu adevărat bucuria jocului. Ne retrăim copilăria prin ochii copiilor noştri şi redescoperim recunoştinţa. Vedem printr-o lumină nouă lucrurile care ne înconjoară şi reînvăţăm să fim recunoscători pentru toate cele care ne înconjoară. De la copaci şi pietre la soare, lună şi stele; de la mărunţişuri la lucrurile cu adevărat mari.

(Ziarul Lumina)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Darurile copilăriei.
 Vizualizări articol: 1254 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 2 voturi
Darurile copilăriei5.052

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei