Darurile copilăriei

Ni se transmite, în ziua de azi, în permanenţă mesajul că un copil „e scump” şi că momentul în care vom avea copii ar trebui amânat sine die; dacă nu ar fi chiar mai bine să nu facem copii deloc. Copilul este văzut doar drept o povară şi nu ni se spune nimic despre miracolul pe care îl reprezintă copiii. Un copil ţi-ar lua tot: banii (sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să le cumperi), timpul (trebuie să te ocupi foarte mult de copil), libertatea (că nu mai reuşeşti să te întâlneşti cu prietenii când ai chef sau nu mai mergi în club sau la terase oricând îţi doreşti). Pe scurt, un copil ţi-ar răpi viaţa (acum ai responsabilităţi, nu mai trăieşti după bunul plac). Aşadar, dacă vrei să te „răsfeţi”, să te pui pe tine însuţi pe primul plan, poate că e mai bine să nu faci copii deloc.

Din experienţa proprie de părinte, confirm că este foarte adevărat că un copil îţi „fură” multe. Îţi alungă egoismul (eşti capabil să îţi sacrifici timpul şi să te sacrifici pentru ca o altă fiinţă umană să se bucure de această viaţă); îţi alungă prieteniile superficiale care pot fi adesea distructive (nu mai ai timp să stai zi de zi „la terasă” cu aceiaşi prieteni din facultate care discută aceleaşi lucruri şi îşi plâng la nesfârşit de milă); îţi alungă comoditatea (deşi nu e deloc o corvoadă să te joci cu copilul şi să redescoperi bucuria jocurilor simple). Deseori, un copil îţi alungă şi alte boli sau vicii şi îţi „fură” inima sau ţi-o vindecă şi ţi-o re-învie. Un copil nu îţi „fură” viaţa, un copil îţi împlineşte viaţa.

Pe lângă acestea şi mai presus de acestea, uităm, prea adesea, că un copil reprezintă un dar de la Dumnezeu şi un adevărat miracol. Cei mai marţi înţelepţi ai lumii nu s-au ocupat niciodată de gravitatea pe care o putem vedea în ochii unui copil de câteva luni. Este gravitatea uimirii în faţa universului, iar uimirea în faţa universului reprezintă un instinct transcendental fundamental, pierdut în cea mai mare parte de lumea modernă odată cu încetăţenirea discursului utilitarist şi pragmatic. Ceea ce fascinează, în privinţa copiilor, este faptul că în fiecare dintre ei toate lucrurile sunt refăcute, iar universul este luat, din nou, de la început. 

Când mergem pe stradă şi vedem pe lângă noi aceste căpuşoare bombate, mult prea mari pentru corpurile care le poartă, ar trebui să ne amintim, întâi de toate, că în fiecare dintre aceste căpuşoare există un univers nou, la fel ca acela care a apărut în zilele Creaţiei. În fiecare dintre ele există lucruri la care ei vor gândi, la care vor lucra. Există noi sate şi oraşe, poduri şi şcoli şi biserici şi spitale.

Există, aşadar, multe daruri pe care ni le aduc copiii, aşa cum există certe avantaje să îi avem încă de la tinereţe. Când suntem tineri avem mai multă energie, mai mult curaj şi o anumită inconştienţă.

Prezenţa copiilor vine cu multe daruri şi cu multe binecuvântări. Rolul de părinte este cel care ne aşază într-o perspectivă matură, în timp ce redescoperim cu adevărat bucuria jocului. Ne retrăim copilăria prin ochii copiilor noştri şi redescoperim recunoştinţa. Vedem printr-o lumină nouă lucrurile care ne înconjoară şi reînvăţăm să fim recunoscători pentru toate cele care ne înconjoară. De la copaci şi pietre la soare, lună şi stele; de la mărunţişuri la lucrurile cu adevărat mari.

(Ziarul Lumina)