Lucian AVRAMESCU

Un analist economic, pe nume Grosu, m-a şocat matinal mai tare ca ploaia care nu conteneşte. Este intervievat şi iscodit de blonda de la TVR 1, Monica Ghiurco, o fată cu care împărţeam uneori călătoriile jurnalistice prin nemţiile şi americile planetei. Trăim apocalipsa, zice invitatul. Un bombardament de o noapte al ruşilor asupra Bucureştilor ar face o pagubă mai mică decât distrugerile aduse României de asasinarea investiţiilor. De 30 de ani n-am spart Carpaţii cu o autostradă. Autostrada asta returna uriaşe sume de bani consumate ilegitim. Legam Constanţa de Europa şi nu doar.

Se trăieşte bine? Doar aparent şi doar sezonier. Îl vezi pe Gogu de la trei că vine cu sacoşele pline de mici, cârnaţi şi bere zilnic? Dar dacă intri în apartamentul lui observi că şi-a vândut calculatorul, şi-a vândut multe pentru a-şi întreţine mândria de a defila cu sacoşele pline.

Zilnic ne împrumutăm catastrofal, depăşind, ca dobânzi, orice grilă admisă în lume. Banii ăştia se rostogolesc zece, douăzeci de ani către copiii care vor deconta cheltuielile. Lipsa cu totul a investiţiilor este o catastrofă. Apocalipsa, zice profesorul, este perfect simbolizată de incapacitatea de a sparge în atâţia ani Carpaţii cu o autostradă. Dacă ne împrumutam s-o facem, banii se întorceau prin investitorii lumii care veneau aici buluc. Acum mâncăm pe datorie.

Pleacă tinerii în lume nu cum pleca unul la neamuri de la Buzău la Vaslui, cu gândul că vine îndărăt în trei luni, ci pleacă de tot. El devine cetăţeanul definitiv al altei lumi.

Rămân pe gânduri şi gândurile plâng. Cu alte cuvinte devenim euroromâni fără sufix. Încerc să mă autocontrazic. Aşa să fie? Sunt cei care pleacă, şi pleacă mulţi, tot mai mulţi, doar europeni, castraţi de calitatea de a mai fi şi români?

Alegerile europarlamentare mi-au arătat un român plecat ”definitiv”, dar care a rămas, definitiv şi dureros, cu sufletul acasă. Dorul de casa în care s-a născut, dorul de ai lui, dorul, cuvând intraductibil, l-a ţinut la cozile votante, obturate de un partid care ştia că nu el va fi votat. Sute de mii de euroromâni, de români mondiali, refuză să uite că s-au născut în ţara asta cu nori mulţi şi ploi abundente.

Trăim apocalipsa, zice specialistul în bani. De treizeci de ani n-am făcut o fereastră de autostradă în Carpaţi care ar fi schimbat faţa financiară a României. Am dat doar ciubucuri ce vor fi decontate de copiii neluaţi încă de ape fiindcă n-am investit un leu în regularizarea multelor noastre râuri şi pârâuri.

P.S.
La Sângeru, pe Cricovul Sărat, doar câteva persoane civile mai umblă prin noroi în speranţa că-l vor găsi pe băieţelul de doi ani al familiei Pavel Toader, înecat împreună cu ceilalţi trei fraţi ai lui. Preotul Mădălin Moşneanu le-a cumpărat, din banii adunaţi de biserică, sicrie mici, albe, de la Ploieşti. A fost greu, îmi spune el, fiindcă firmele nu fac sicrie de dimensiuni mici.
De pe dealul spre Tătaru, antiaeriana trage cu rachete în nori împotriva grindinei. Invenţia ne-a scăpat de grindină în aceşti ani, dar a uscat gutuii, sensibili la substanţa cu care autorităţile trag în nori şi lasă o boală stranie pe roşii. Avem, iată, o armă cu care tragem, aproape inutil, în cer. Fiecare bubuitură costă 30 de milioane de lei vechi şi a fost, iniţial, o investiţie cu cântec, fiind – cel puţin cea de aici – amplasată într-o zonă cu foste vii şi livezi.
Tragem cu rachete scumpe în nori. Cine trage cu nori în noi, fiindcă norii vin şi tot vin, iar ugerele lor varsă peste dealuri oceane?