Ce se alege de viaţa de familie, când soţii se calcă pe nervi reciproc?

Dificultatea relaţiei constă în faptul că a iubi nu este acelaşi lucru cu a plăcea. Există întotdeauna trăsături şi calităţi pe care un partener din cuplu nu le agreează la celălalt. Poate fi aroganţa sau lenea, vorbăria sau nerăbdarea, unele obiceiuri şi gusturi moştenite din familia din care provine unul dintre ei, unele idiosincrasii superficiale. Există situaţii când un soţ şi o soţie pur şi simplu se calcă pe nervi reciproc.

Cum se descurcă unul dintre ei, în iubire, cu trăsăturile care îi displac la celălalt? Această natură abrazivă a vieţii în căsnicie este ceea ce s-ar putea numi „asceză” şi am auzit călugări experimentaţi spunând că efortul ascetic al vieţii în căsnicie este mai mare decât cel al unui călugăr într-o comunitate monastică. 

În alte grupuri sociale, poţi evita o persoană cu trăsături enervante. Te poţi controla şi poţi face faţă trăsăturilor exasperante pentru o perioadă limitată de timp; dar într-o familie nu există posibilitatea de a te izola. Aşa cum eşti, trebuie să ajungi la o înţelegere cu ceilalţi membri ai familiei tale, aşa cum sunt ei. O familie creştină, „Biserica de acasă”, se formează numai atunci când „ajungerea la înţelegere” reprezintă o adevărată întrupare a credinţei creştine, a nădejdii şi a dragostei.

(Sophie Koulomzin, Biserica şi copiii noştri, traducere de Doina Rogoti, Editura Sophia, Bucureşti, 2010, p. 122)