Smerenia şi rugăciunea tipografului bisericesc

Iconarii şi imnografii au avut dintotdeauna conştiinţa că ostenitorul care se dedică acestor îndeletniciri artistice are o chemare specială şi că lucrarea lui nu se fructifică numai prin talent şi multă muncă, ci prin plinirea harului divin. Familiaritatea cu taina mântuirii în Hristos, prin icoană sau psalmodie, nu poate fi concepută fără vieţuire ascetică, rugăciune şi binecuvântare.

Şcolile de caligrafi şi miniaturişti din mănăstiri au asigurat veacuri de‑a rândul transmiterea textelor Sfintei Scripturi, a cărţilor de slujire şi de învăţătură creştină. Meşteşugul inventat de Gutenberg la mijlocul veacului al XV‑lea în vestul european a ajuns după câteva decenii în lumea ortodoxă şi a fost imediat adoptat în lucrarea de răspândire a cuvântului lui Dumnezeu şi la multiplicarea cărţilor de slujbe. Oricât de puternică era tradiţia manuscriselor sacre, tiparul şi‑a câştigat repede locul în rucodelia monastică. Primii tipografi au fost vieţuitori din mănăstiri, urmaşii copiştilor de odinioară. Noul meşteşug presupunea inteligenţă şi simţ artistic, însă, totodată, şi o stare spirituală conformă cu conţinutul transmis către cititori. Meşterii tiparului purtau în minţile şi în inimile lor responsabilitatea demnităţii la care au fost chemaţi. Această slujire mare şi sfântă se cerea făcută cu smerenie, cu asumarea eventualelor greşeli, strecurate în text fără de voie, şi în stare de rugăciune. Aşa scrie la finalul lucrării sale tipograful de la Bălgrad, în 1648: „Socoteaşte, cetitoriule, în această carte, pentru că n‑au scrisă înger din ceriu, ce au scris mână păcătoasă, den ţărână făcută. Iară ce am putut priceape că să va sminti şi să va împiedica cu mintea această carte, în vro soroacă sau în vreun cuvânt sau în vro slovă greşită” (Noul Testament, Alba Iulia, 1648‑1698, Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Alba Iuliei, 1998, p. 596).

Meseria se transmită din generaţie în generaţie

În acelaşi veac de aur pentru tiparul românesc, ostenitorii la Biblia de la Bucureşti din 1688 aveau, la finalul monumentalei cărţi, cuvinte de smerenie şi rugăciune faţă de toţi cei care se vor hrăni duhovniceşte cu înţelep­ciunea slovelor pe care le‑au izvodit de sub teascurile tiparniţei: „Pre tine, pravoslavnice cititoriu, cu umilinţă te rugăm, citind pre această sfântă şi dumnezeiască carte, unde vei afla niscaiva lunecături în lucrul acesta al nostru, să nu bleastemi, ce, ca un bun şi cu bună inimă, îndireptează, şi nu ne pune întru ponos, ce iartă, că şi noi suntem oameni, asemenea pătimaşi, ţinuţi de slaba fire, carea nu lasă nici pre un om a rămânea fără greşeală. Că precum am aflat în izvod, aşa am dat şi în tipariu. Ce te rugăm, iartă, ca şi tu să dobândeşti iertăciune de la preaputernicul Dumnezău, al căruia dar şi milă şi noi îl rugăm să fie cu tine pururea”. (Biblia 1688, II, Editura Universităţii Alexandru Ioan Cuza, Iaşi, 2002, p. 1309).

În „Aşezământul Mănăstirii Tuturor Sfinţilor”, Sf. Ierarh Martir Ivireanul reglementează recompensa muncii meşterilor tipografi (3 taleri pe coală şi 10 cărţi), dar este foarte ferm atunci când vorbeşte despre disciplina şi buna rânduială a meşte­şugului: „Însă să nu îndrăznească tipograful să tipărească vreo carte împotriva bisericii şi a legii noastre măcar de i‑ar da pe coală 100 de galbeni de aur. Iar de va călca porunca să fie al anathemii. Şi de să va înţelege că au făcut una ca aceasta, să se dea de ştire domnului să‑l pedepsească cum va şti mai rău” (Sf. Antim Ivireanul, Scrieri, Basilica, Bucureşti, 2016, p. 157). Cu aceeaşi hotărâre, sfântul ierarh, el însuşi iscusit meşter tipograf, porunceşte cunoscătorilor acestui meşteşug să nu îngroape talantul, ci să‑şi facă ucenici, astfel încât meseria să se transmită din generaţie în generaţie. El scria în acelaşi legământ testamentar: „Las cu blestem şi aceasta să aibă datorie tipograful să înveţe meşterşugul tipografiei unul după altul, pentru ca să nu piară acest meşterşug din ţară, nici să se părăsească lucrul cărţilor, pentru folosul ţărâi şi pentru ajutorul casei” (Ibidem, p. 158).

Industria tipografică este prezentă pe toate meridianele lumii şi în toate domeniile de activitate

Din aceeaşi perioadă a „Didahiilor”, găsim într‑un final de carte o „Rugăciune a ostenitorului”, prin care smeritul ieromonah Iosif Gorodeţki aduce mulţumire lui Dumnezeu pentru bucuria de a fi primit marea demnitate de tipograf: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiule Unule Născut, fără de început, de la Tatăl, Tu, zicând cu preacuratele Tale buze: «Fără de Mine nu puteţi face nimic», Doamne, Dumnezeul meu, având cre­dinţa mai presus de mine, în inima mea, prin Tine spune, cad la bunătatea Ta, am nădejde că m‑ai învrednicit pe mine, păcătosul şi nevrednicul robul Tău, ca această carte, Sfânta Liturghie, să o încep şi să o sfârşesc. Slăvit să fie Unul Dumnezeu, mărit în Sfânta Treime, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin” („Învăţătura sântă. Adecă a Sântei şi Dumnezeieştii Liturghii: tâlcuire de pe limba grecească pe limba rumânească de Ieremia Cacavela dascal”, Iaşi, 1697, text citat după ediţia de la Cozia din anul 1998).

În cei peste 500 de ani de istorie a tiparului pe pământ românesc, s‑au schimbat multe în lume. Evoluţia tehnologiilor de imprimare, industrializarea producţiei de hârtie şi cerneluri tipografice, dezvoltarea tehnicilor fotografice, de descompunere şi recompunere a culorilor au condus la realizări poligrafice de mare calitate şi la o largă diversitate a publicaţiilor tipărite. În zilele noastre, industria tipografică este prezentă pe toate meridianele lumii şi în toate domeniile de activitate, cu tiraje variabile, de la enciclopedii grandioase până la pliantele publicitare care anunţă un eveniment sau promovează un nou produs. Ponderea tipăriturilor religioase în volumul total al producţiei tipografice anuale nu depăşeşte un procent, iar profesiile din domeniu sunt deservite, în cea mai mare parte, de personal laic.

Complexitatea activităţilor dintr‑o tipografie bisericească din zilele noastre face ca în procesul tehnologic lucrătorii din echipă să aibă specializări bine definite, prin îmbinarea tehnicilor inginereşti cu vocaţiile artistice şi cunoştinţele de teologie. Însă conştiinţa slujirii lui Dumnezeu prin cuvântul tipărit rămâne, în fond, aceeaşi ca în veacurile de început. Pentru că tipografii bisericeşti de astăzi au ca ocrotitori, ajutători şi împreună‑rugători în lucrarea lor pe sfinţii luminători ai neamului românesc prin carte sfântă şi slujire sfântă: Antim Ivireanul şi Grigorie Dascălul, Mitropoliţii Ţării Româneşti, Dosoftei şi Varlaam, Mitropoliţii Moldovei, Simion Ştefan şi Andrei Şaguna, Mitropoliţii Transilvaniei.

(Pr. Nicolae Dascălu)