Întâlnirea cu sfinţii, o bucurie adevărată

România este ocrotită de mulţi sfinţi, unii dintre ei odrăsliţi din neamul nostru încreştinat prin cuvântul celui dintâi chemat Apostol, care a propovăduit în ţinuturile noastre Evanghelia Mântuitorului Iisus ­Hristos.

Unii sfinţi, care ocrotesc diferitele zone ale ţării, au venit din alte locuri, binecuvântând pământul românesc şi îndemnându-i pe oameni să fie fii ai luminii.

Între sfinţii cu moaşte întregi pe care dreptcredincioşii îi cinstesc cu mare evlavie se află şi Cuviosul Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, asemănat în acatistul său cu marii Părinţi ai pustiei, cu începătorii vieţii de obşte şi cu cei care au oblăduit în preajma lor cete nesfârşite de călugări.

Nu ştim cu certitudine dacă acest cuvios smerit, dincolo de apa Dunării, va fi avut mulţi ucenici asemenea marilor sfinţi ai pustiei Egiptului, dar din pu­ţinele informaţii pe care le avem aflăm că, undeva prin veacul al XII-lea sau al XIII-lea, după unii chiar mai târziu, în satul Basarabi trăia un călugăr smerit care avea o gingăşie specifică oamenilor aleşi ai lui Dumnezeu. Era un om de o rară şi profundă credinţă, de o autentică modestie, un trăitor ales şi un monah de o mare sensibilitate.

Rugăciune

Relatarea vieţii sale în sinaxare ne spune că, la un moment dat, trecând cu anumite treburi printr-un lan de grâu, a sfărâmat cu piciorul, din greşeală, cuibul unor păsări ascuns în iarbă. Pentru aceasta şi-a luat canonul de a merge desculţ vreme de trei ani, vara şi iarna, spre a-şi ispăşi în acest fel greşeala fără de voie. Acest lucru arată gingăşia, profunda lui sensibilitate, dar şi trăirile lui interioare. Astfel de oameni se întâlnesc foarte rar.

Atât de mult se ruga, încât asemenea marilor sfinţi de altădată, îngerul Domnului i-a spus ziua când se va despărţi de trupul cel trecător. Astfel, şi-a pregătit loc de odihnă între câteva lespezi de piatră sub formă de sicriu, în care s-a aşezat singur atunci când a venit vremea despărţirii de această lume şi îndreptarea către Împărăţia lui Dumnezeu.

După ce apa Lomului a împrejmuit locul îngropăciunii sale şi a rămas acolo vreme de câteva sute de ani, fără să fi fost cunoscut de cineva, a hotărât să i se descopere unei tinere bolnave, care a arătat părinţilor săi locul ce strălucea noaptea, ca şi cum ar fi fost o comoară plină de aur. Aşa s-au descoperit moaştele Cuviosului Dimitrie şi s-a aflat numele lui.

Dumnezeu a hotărât ca moaş­tele Cuviosului Dimitrie să fie descoperite în acest mod minunat, la fel cum au fost descoperite şi moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, care, fiind îngropată în loc străin, într-un cimitir destinat săracilor, s-a arătat preotului din cetate şi unor credincioşi, rugându-i să mute trupul unui marinar păcătos îngropat alături de ea.

Vindecări trupeşti şi bucurii duhovniceşti

În mod minunat, după semne şi întâmplări care au rămas în istoria locului, moaştele Cuviosului Dimitrie au ajuns la Bucureşti, în anul 1774, şi au fost aşezate în Catedrala Mitropolitană de atunci a Ţării Româneşti, devenită în anul 1925, în mod provizoriu, Catedrală Patriarhală. De atunci şi până astăzi, el face nenumărate minuni.

Cultul s-a dezvoltat de la an la an, sărbătoarea din 27 octombrie devenind un adevărat reper duhovnicesc al cetăţii Bucureştilor. De atunci şi până astăzi, el dăruieşte vindecări trupeşti şi bucurii duhovniceşti, mângâind pe cei cu adevărat căutători de cele sfinte.

Aleasă cinstire i-a acordat Patriarhul Justinian Marina în anul 1955, când, odată cu generalizarea cultului unor sfinţi români cu moaşte în ţara noastră, Sfântul Cuvios Dimitrie a fost cinstit după cuviinţă, fiind înveşnicit în calendarul Bisericii noastre.

Prin sfinţenia şi prin smerenia sa, prin lucrarea sa discretă în adâncul multor inimi, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ne adună lângă sfintele sale moaşte. Cu Sfântul Dimitrie ne întâlnim în această smerenie filocalică, el lucrând cu fiecare închinător la racla sa, în ascuns, smerindu-se. Aproape de Sfântul Cuvios Dimitrie s-au întâmplat nenumărate minuni, iar veghetorii clerici şi mireni mărturisesc aceasta an de an.

(† Timotei Prahoveanul Episcop-vicar Al Arhiepiscopiei Bucureştilor)