Să nu judecăm pe cei din jur

„Unul din farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce cu el. Şi intrând în casa fariseului, a şezut la masă. Şi iată era în cetate o femeie păcătoasă şi, aflând că şade la masă, în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir. Şi, stând la spate, lângă picioarele Lui, plângând, a început să ude cu lacrimi picioarele Lui, şi cu părul capului ei le ştergea. Şi săruta picioarele Lui şi le ungea cu mir. Şi văzând, fariseul, care-L chemase, a zis în sine: Acesta, de-ar fi prooroc, ar şti cine e şi ce fel e femeia care se atinge de El, că este păcătoasă. Şi răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ţi spun ceva. Învăţătorule, spune, zise el. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult? Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. Iar El i-a zis: Drept ai judecat. Şi întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă, cu lacrimi, Mi-a udat picioarele şi le-a şters cu părul ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îţi zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte. Şi a zis ei: Iertate îţi sunt păcatele. Şi au început cei ce şedeau împreună la masă să zică în sine: Cine este Acesta care iartă şi păcatele? Iar către femeie a zis: Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace.„ (Luca 7, 36-50)

Simon fariseul s-a dorit a fi un judecător aspru. A avut cuvinte de condamnare la adresa femeii celei păcătoase, dar şi la adresa Domnului Iisus Hristos. A judecat de dragul unei subiective judecăţi, fără să ştie ce era în sufletele celor judecaţi. Fiul lui Dumnezeu nu a judecat înainte de a privi adânc în inimile celor din jurul Său, nu a aruncat sentinţe, ci a oferit din dragostea şi milostivirea divină. Fariseului i s-a explicat că mai presus de bunele intenţii stau faptele concrete. El şi-a oferit ospitalitatea, femeia repudiată şi-a oferit sufletul însetat de iertare. Mântuitorul a iertat păcatele celei păcatoase, deoarece i-a apreciat pocăinţa şi credinţa. Uneori şi noi ne aflăm în situaţia celor doi. Ne dorim ca Domnul Hristos să ne treacă pragul casei, însă îi vedem pe cei din jur doar prin ochii severi ai unui judecător nemilostiv.

(Pr. Dumitru Păduraru)