„Casa Mea casă de rugăciune se va chema!”

„Şi a intrat Iisus în Ierusalim şi în templu şi, privind toate în jur şi vremea fiind spre seară, a ieşit spre Betania cu cei doisprezece. Şi a doua zi, ieşind ei din Betania, El a flămânzit. Şi văzând de departe un smochin care avea frunze, a mers acolo, doar va găsi ceva în el; şi, ajungând la smochin, n-a găsit nimic decât frunze. Căci nu era timpul smochinelor. Şi, vorbind, i-a zis: De acum înainte, rod din tine nimeni în veac să nu mănânce. Şi ucenicii Lui ascultau. Şi au venit în Ierusalim. Şi, intrând în templu, a început să dea afară pe cei ce vindeau şi pe cei ce cumpărau în templu, iar mesele schimbătorilor de bani şi scaunele vânzătorilor de porumbei le-a răsturnat. Şi nu îngăduia să mai treacă nimeni cu vreun vas prin templu. Şi-i învăţa şi le spunea: Nu este, oare, scris: „Casa Mea casă de rugăciune se va chema, pentru toate neamurile”? Voi însă aţi făcut din ea peşteră de tâlhari. Şi au auzit arhiereii şi cărturarii. Şi căutau cum să-L piardă. Căci se temeau de El, pentru că toată mulţimea era uimită de învăţătura Lui. Iar când s-a făcut seară, au ieşit afară din cetate. Dimineaţa, trecând pe acolo, au văzut smochinul uscat din rădăcini. Şi Petru, aducându-şi aminte, I-a zis: Învăţătorule, iată smochinul pe care l-ai blestemat s-a uscat. Şi răspunzând, Iisus le-a zis: Aveţi credinţă în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te şi te aruncă în mare, şi nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice.” Marcu 11, 11-23

Cele două evenimente amintite de pericopa evanghelică - bleste­marea smochinului neroditor şi alungarea negustorilor din tem­plu - s-au petrecut după Intrarea în Ierusalim a Domnului Hristos. Fiul lui Dumnezeu le-a arătat ucenicilor că, deşi acel smochin era crescut frumos, nu avea roade. Doar roadele sunt cele care dau dimensiune şi consis­tenţă vieţii unui creştin adevărat. Apoi, Mântuitorul a pregătit templul, alungând de acolo pe cei care doar în aparenţă slujeau lui Dumnezeu. Vânzătorii de ani­male şi schimbătorii de bani se foloseau de numele lui Dumne­zeu şi de sfinţenia templului nu pentru a se mântui, ci pentru interesele lor mercantile. Ei se îmbogăţeau, speculând evlavia celor care veneau la templu. Domnul Hristos a fost foarte tranşant: „Casa Mea casă de rugăciune se va chema!” Cu Dumnezeu nu se face negoţ sau afaceri. Când Îi oferim sufletele noastre, să fim convinşi că este cea mai profitabilă afacere.