Sf. Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit la Mănăstirea Putna, în ziua de duminică, 14 mai 2017, cu prilejul proclamării canonizării Sfântului Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, şi a Sfinţilor Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan de la Mănăstirea Sihăstria Putnei:

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 6 – 7 iunie 2016, a aprobat canonizarea ca sfânt a mitropolitului Iacob Putneanul al Moldovei, ierarh cu viaţă curată şi sfântă, apărător al dreptei credinţe, evlavios şi înţelept, bun dascăl şi părinte duhovnicesc, mare ctitor şi păstor neobosit al obştii creştine, foarte atent la problemele sociale şi economice din timpul său. În aceeaşi şedinţă de lucru a fost aprobată canonizarea ca sfinţi şi a trei dintre ucenicii mitropolitului Iacob Putneanul al Moldovei, şi anume Cuvioşii Părinţi de la Mănăstirea Sihăstria Putnei: Sila, Paisie şi Natan, monahi nevoitori, statornici în dreapta credinţă şi în viaţa sihăstrească, fiind pilde de rugăciune fierbinte, de smerenie, de înfrânare, de milostivire şi de înţeleaptă povăţuire duhovnicească.

Mitropolitul Iacob Putneanul s-a născut la data de 20 ianuarie 1719 într-o familie dreptcredincioasă din Bucovina. A fost crescut în duhul adevăratei evlavii, iar la vârsta de numai 12 ani a intrat în viaţa monahală. S-a format duhovniceşte în obştea Mănăstirii Putna şi a Sihăstriei Putnei, fiind ucenic al mitropolitului Antonie al Moldovei (1730-1740). Pentru „înţelepciunea de bătrân” şi viaţă sa aleasă, a fost hirotonit preot la vârsta de 17 ani, apoi a fost ales egumen al Mănăstirii Putna la vârsta de 25 de ani. În anul 1745 a fost ales episcop de Rădăuţi, unde a tipărit un Liturghier slavo-român şi a înfiinţat o şcoală pentru învăţarea limbilor slavonă, greacă şi română. După doar cinci ani, în 1750, a fost ales în scaunul de mitropolit al Moldovei, la Iaşi. Între 1750 şi 1760 a desfăşurat, ca mitropolit, o intensă activitate pastorală şi socială, promovând tiparul românesc şi veghind la traducerea de cărţi folositoare de suflet. A înfiinţat o tipografie, unde în 10 ani a tipărit 15 cărţi de slujbă şi învăţătură în limba română, de mare folos în bisericile şi mănăstirile din toate ţinuturile locuite de români.

Pentru românii din Transilvania, ameninţaţi să renunţe la credinţa lor strămoşească, Mitropolitul Moldovei a tipărit cărţi spre apărarea dreptei credinţe, a hirotonit preoţi şi a trimis antimise în parohiile din Maramureş şi ţinutul Clujului unde nu era episcop.

Îndurerat pentru neştiinţa de carte a păstoriţii săi, deoarece, după cum spunea, „din creşterea copiilor, ca dintr-o rădăcină bună sau rea, toată viaţa curge”, a înfiinţat şcoli şi a tipărit cărţi de învăţătură şi de slujbă, dând la lumină primul Abecedar românesc (Bucvar) din Moldova şi a înfiinţat, pentru copiii satului Putna, prima şcoală elementară rurală din Moldova. A dispus traducerea Vieţilor sfinţilor, reuşind traducerea primelor 6 din cele 12 volume.

Pe lângă purtarea de grijă faţă de Mănăstirea Putna şi aşezămintele ei, mitropolitul Iacob Putneanul a ajutat şi alte mănăstiri şi biserici: Mănăstirea Doljeşti, biserica Sfântul Dumitru din Suceava, Catedrala episcopală din Suceava şi Catedrala mitropolitană din Iaşi, Mănăstirea şi spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi, precum şi alte lăcaşuri sfinte.

În vremea domniilor fanariote, a intervenit, împreună cu ceilalţi ierarhi ai ţării, pentru eliminarea unor forme de asuprire socială (desfiinţarea veciniei în 1749) şi a unor biruri împovărătoare (desfiinţarea vădrăritului în 1756), dar mai ales a văcăritului (în 1757), legând cu blestem pe domnii ţării să nu revină asupra acestora.

Ca un făcător de pace şi ocrotitor al poporului, mitropolitul Iacob Putneanul a cerut hanului tătarilor, în anul 1758, să înceteze prădarea Moldovei, iar în anul următor a potolit o răscoală a poporului, solicitând domnitorului să îndeplinească unele cerinţe ale mulţimii, pentru pacificarea ţării. A mustrat adesea pe unii conducători nedrepţi ai vremii sale, din pricina cărora, în cele din urmă, a hotărât să renunţe la scaunul mitropolitan, în anul 1760, refuzând să accepte impunerea din nou a dărilor împovărătoare pentru popor.

Locuind ultima parte a vieţii la Mănăstirea Putna, Sfântul Iacob Putneanul a continuat actele de ctitorire începute în perioada cât a fost mitropolit în scaun, devenind astfel al doilea mare ctitor al Putnei, întărind-o duhovniceşte şi material. Astfel, mănăstirea a devenit unul dintre stâlpii Ortodoxiei româneşti în vremurile grele care aveau să vină odată cu ocuparea Bucovinei de către armatele Imperiului Habsburgic, în anul 1774 şi recunoaşterea acestei stări de fapt de către Imperiul Otoman şi Imperiul Ţarist în anul 1775.

Retragerea la Mănăstirea Putna i-a fost prilej mitropolitului Iacob Putneanul de adâncire în rugăciunea curăţitoare şi luminătoare de suflet. În acest sens, el spunea că „dumnezeiasca rugăciune, aducând lumina lui Hristos în sufletele noastre şi risipind dintru dânsul negura ce-l vatămă pe el, îl face mai apoi cu mult mai luminat decât soarele, căci aievea ştiut este că cel ce vorbeşte cu Dumnezeu este mai sus de moarte şi de stricăciune”.

Simţindu-şi sfârşitul aproape, după Sfintele Paşti din anul 1778, a mers la Schitul Sihăstria Putnei şi a primit tunderea în marea schimă prin mâna duhovnicului său, Sfântul Cuvios Natan, luând numele de Eftimie. După patru zile, în 15 mai 1778, a trecut cu pace la Hristos Domnul. A fost înmormântat în pridvorul bisericii mari a Mănăstirii Putna, fiind nou ctitor al ei.

Purtându-şi cu hărnicie şi cu vrednicie crucea slujirii arhiereşti, iar cu blândeţe şi smerenie crucea de a fi prigonit pentru dreptate, jertfindu-se pe sine pentru poporul încredinţat lui spre păstorire, Sfântul Iacob Putneanul şi-a închinat întreaga viaţă slujirii Bisericii, luminării poporului, prin şcoală şi tipar, apărării celor nedreptăţiţi şi povăţuirii sufletelor spre mântuire, rămânând în amintirea poporului credincios drept „păstorul celor săraci şi smeriţi, care a dus o viaţă de Sfânt”.

† DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române