Narcis SIRETEANU

Îi aud pe unii care îşi exprimă dezamăgirea faţă de o personalitate publică, faţă de un partid sau de o instituţie a statului, în care şi-au pus cândva speranţe. Dar cele mai mari dezamăgiri ni le aduc idolii noştri, cei pe care îi admiram. Pe mine, cel mai tare până acum m-a dezamăgit Charlie Chaplin. Da, da, chiar el.

Nu prea se ştie că Chaplin a fost acuzat şi a fost găsit vinovat de plagiat. Ca Victor Ponta. Numai că el nu a plagiat un doctorat fără glorie, ci ideea unui film. Şi nu orice film, ci o capodoperă mondială. Capodopera capodoperelor: filmul ”Dictatorul”.

Chaplin a manglit fără jenă scenariul, care aparţinea – ţineţi-vă de un scaun, de o masă, de o bară de striptiz, de orice! – unui scriitor născut în Galaţi. Konrad Bercovici. Evreu, da. Evreu care a făcut carieră în America. Iniţial, cei doi s-au înţeles să facă filmul după o povestire de Bercovici, dar apoi Chaplin i-a tras ţeapă.

În anul 1947, Bercovici l-a dat în judecată pe Chaplin, cât era el de Chaplin. Şi a câştigat procesul destul de greu, pentru că Chaplin iniţial a minţit. Dar Bercovici a venit cu martori, care au asistat la înţelegerea iniţială.

La urmă, marele comedian a fost obligat să plătească despăgubiri, arzătoare chiar şi pentru chimirul lui încăpător: 95.000 de dolari! O sumă enormă pentru anul 1947, când un automobil Ford costa 1.500 de dolari, o casă 13.000 de dolari, iar salariul mediu anual era de 3.500 de verzişori.

Cu toate astea, cred că suma plătită este infimă. Nici nu cred că vreo sumă – oricât de mare - poate acoperi o asemenea hoţie. Pentru că gloria a rămas la Chaplin. De Bercovici azi nu mai ştie nimeni.

Şi mai am o întrebare; desigur, retorică. Dar dacă se întâmpla invers, adică un evreu să plagieze o creaţie de-a lui Chaplin? Oare atunci ce se întâmpla? Cu cât la sută ar fi crescut antisemitismul în lume?